De cele mai multe ori, sursele de frustrare sunt chiar asteptarile nerealiste, pe care noi singuri ni le setam. Ne dorim un sot iubitor, copii intelegatori, colegi de serviciu model, energie mai multa pentru a le putea face pe toate.

Putem obtine toate acestea, cu adevarat, dar tot ele se pot transforma in asteptari imposibile si in surse de tristete, daca nu stim sa le gestionam si sa ne facem un plan de actiune pentru fiecare in parte.

Care ar fi solutia?Asteptarile-nerealiste-281x300

Sa ne gandim la sotul iubitor, spre exemplu. Toate femeile isi doresc soti, care sa le inteleaga, sa le iubeasca, alaturi de care sa formeze un cuplu puternic. Cum ajunge acest gand atat de minunat printre asteptarile nerealiste?

Raspunsul este ca, de cele mai multe ori, nu informam si partenerul despre planurile noastre sau ii aruncam o afirmatie generica: “Vreau sa fii mai iubitor, mai bun cu mine!” Si incearca sotul sau sotia sa faca tot ce ii sta in putinta pentru a rezolva puzzle-ul. Si nu spun intamplator puzzle – pentru respectiva persoana chiar asa ceva semnifica. Incearca sa puna piesa dupa piesa, intr-un joc ce pare fara sfarsit.

De ce o dorinta atat de frumoasa si fapte atat de respectabile cad, de fapt, in capcana nemultumirii? Din lipsa comunicarii.

Oamenii ar trebui sa inteleaga cat de diferiti suntem unii fata de ceilalti, ca fericirea, iubirea inseamna altceva pentru fiecare in parte. Daca rapundem sotului sau sotiei la dorinta lui/ei de fericire cu ceea ce credem noi ca l-ar putea face fericit, este foarte posibil sa gresim, chiar sa dezamagim.

Corect ar fi sa ne intrebam partenerii: “Ce te face pe tine fericit(a)?”, “Cum vezi tu iubirea?”, dupa care sa continuam cu actiuni in spiritul nevoii reale ale celeilalte jumatati a cuplului.

Sinceritatea este de asemenea o piesa importanta in acest puzzle. Daca sunt lucruri pe care celalalt si le doreste, iar noi nu ne consideram apti pentru a le face sau poate ca avem nevoie de timp suplimentar sa le punem in actiune, mai bine este sa comunicam aceasta situatie: “Deocamdata imi este mult mai comfortabil sa iau o pauza pana gasesc solutia la aceasta cerere!”

In acelasi mod trebuie sa ne comportam si cu ai nostri copilasi. Avem asteptari de la ei: sa fie cuminti, intelegatori, rabdatori, etc, dar nu realizam ca sunt de fapt gandurile noastre, convingerile noastre fata de anumite situatii din viata cotidiana.

Ar trebui, in schimb, sa ne cunoastem foarte bine copiii, sa vedem ce fel de personalitate au, ce tip de rezistenta, ce inseamna pentru ei fiecare resursa si valoare in parte si sa ii tratam in functie de cine sunt ei de fapt, nu de cine ne inchipuim noi ca sunt sau vrem sa fie.

Cheia sau piesa de rezistenta a puzzle-ului vietii noastre cotidiene este, de fapt, foarte buna cunoastere si intelegere a propriei fiinte, ce resurse si abilitati avem, a membrilor familiei, a oamenilor cu care venim in contact. Atunci vom sti cu exactitate ce putem cere de la fiecare in parte, de la noi insine, renuntand la asteptarile nerealiste, nascatoare de frustrate si suparari.

Adauga comentariu
No Comments