Doamne…nici nu credeam sa scriu un astfel de articol vreodată, pentru că eram convinsă că nu voi fi efectiv capabilă să mai am grijă și de un animăluț, fie el cățel, pisică sau pește în acvariu, pe lângă toate celelalte lucruri pe care le aveam de făcut, respectiv:

  • trezit la 6 a.m
  • pregătit copiii pentru școală- pachețele, spălat, îmbrăcat, ascultare activă a emoțiilor, păstrându-mi lacrimile mele, timid într-un colț de ochi pentru terapia de mai târziu.
  • petrecut minim două ore în trafic pâna la grădiniță, școala și treaba mea
  • plecat de la serviciu, ajuns la copii, petrecut alte minim două ore în trafic până acasă
  • mers la diverse activități sau activități de familie
  • pregătire de culcare cu rutina de baie, povești si pupici și gâdilici
  • căzut moartă de oboseală în mijlocul filmului mult așteptat

Și așa zi de zi până la weekend, când lucrurile sunt chiar relaxante. Eu chiar mi-am făcut gestionarea programului, mult mai pe larg decât aici și am concluzionat că un animal nu ar putea fi altfel decât nefericit cu mine, probabil și nemâncat, neîngrijit și de ce o mai avea el nevoie. Am luat în calcul și responsabilizarea celor care îmi cereau animăluțul, adică RESPONSABILIZAREA copiilor, să aibă ei grijă de el. Dar după atâta dezvoltare personală, cursuri și ateliere tinuțe, metode eficiente și strategii demne de un CEO în dezvoltarea responsabilității, știam foarte bine cine ajusese grijă de cei peste 10 câini pe care îi avusesem în copilărie: MAMA!!!

Pentru că RESPONSABILITATE însemana răspuns+abilitate, adică abilitatea noastră de a răspunde situațiilor în care suntem puși. Păi, și cum să responsabilizez copiii pentru ceva pentru care nu aveau nici abilitatea, nici timpul necesar? Am fi intrat într-o dispută și frustrare inutilă. Așa că am zis nu! Nu astăzi! Nici mâine! Like never, trust me!!!!

Până când fețișoara aia dulce de fetiță de 6 anișori, cu ochi curați de lacrimi fierbinți a triumfat! S-au dus de râpă și strategiile și listele și obiectivele si metodele sau strategiile și mi-am auzit gura vorbind fără mine:

” Bine, iubita mea…dacă este atât de important pentru tine!!!”

Uitând că mai existam și eu și ce era important pentru mine și el, animăluțul și ce era important pentru el și am strabatut un drum de doar 8 ore să achiziționez pufoșenia albă ce avea să fie cățelușul nostru!

Habar nu am când a trecut un an și aproape jumătate de când este al nostru și noi ai lui…a fost greu, nu zic nu…dar ne-am acomodat ușor și pentru  tot ce părea dificil se găsea o soluție.

kuki

Așadar, nu o să vă povestesc lista lungă de beneficii general valabile, ci doar pe cele pe care le-am sesizat la noi în familie:

  1. Am constatat că s-au îmbolnăvit mai rar…coincidență sau nu se pare că virușii și pe tot ce mai calcă un câine și apoi vine în casă și se urcă peste tot și își linge stăpânii ( stăpânii mai mici îl ling și ei înapoi, câteodată) nu afectează deloc viața celor din casă, nu ne-am îmbolnăvit vreodată de la ceva adus de câine. În schimb noi ne-am temut, mai în glumă mai în serios, că o să-l infestăm de păduchi când au venit copiii de la școală cu noii locatari.
  2. Au început să fie mult mai sensibili la nevoile altora, începând cu el și culminând cu noi ceilalți, colegi sau prieteni.
  3. Se simt protejați de cățel și sunt mult mai în siguranță cu el alături…Charlize nu prea umbla noaptea prin casă sau nu urca la etaj singura, acum are câinele, dar câteodată uită că nu e cu ea și urcă, coboară, verifică singură!
  1. Fac planuri amândoi pentru cățel, ce să îi dea de mâncare, când să-l spele, când să-l plimbe. Se simte o îmbunătățire și în relația lor, în special pentru că Charlize nu îi prea permitea lui Karim să se dea cu părerea..ea era mai mare, iar el trebuia să asculte…acum în funcție de situație îl lasă și pe el. Și sper ca evoluția să fie continuă
  2. Am surprins multe momente de tristețe vărsate către urechile ascultătoare ale lui KUKI și răsplatite cu pupici, stergători de lacrimi.
  3. Își fac prieteni mult mai ușor, în compania lui!

prieteni-kuki

  1. Nu i-a responsabilizat, căci nici nu avea cum…fiind peste posibilitatea lor acest lucru, dar i-a făcut mai empatici, mai eficienți în colaborare, mai siguri și mai încrezători!

Pentru noi, cățelușul a fost și va fi de bun augur ( exceptând momentele când mai roade ceva, iar eu mă exasperez de-a dreptul…) și chiar avem gânduri de a mai lărgi familia și cu alte ființe drăgălașe și pufoase.

Adauga comentariu
No Comments