Pornind de la zicala: ” Cine a fost primul? Oul sau găina?” ne întrebăm: ” Oare ce a fost mai întâi, povestea sau nevoia de auzi povești?” Indiferent de răspuns, nevoia oamenilor de a asculta povești este reală și nemuritoare. Orice vârsta am avea nu ne putem lipsi de povești, de eroi, de modele, de exemple!

Pasionată de acest subiect, am folosit alături de copiii mei poveștile atât în mod terapeutic, cât și creativ. Dar haideți să le luăm pe rând. Ce am găsit eu terapeutic în utilizarea poveștilor?

1.Magia! Oare de ce cred copiii în magie, în zâne blânde, binevoitoare, acoperite cu mantii sclipitoare și suflet ce revarsă oceane de bunătate, generozitate și empatie? Răspunsul găsit de mine este că magia, miracolul poate fi prima sursă de optimism a ființei umane. Și am remarcat că este indicat să lăsăm cursul firesc al trecerii de la magie la optimism. Dacă le inhibăm credința lor în miracol, spunându-le: ” Sunt doar prostii…astea nu există!” le putem diminua treptat și sursa de optimism. Eu spre exemplu le-am povestit cum stă treaba cu Moș Crăciun, dar nu le-am luat povestea, bunătatea momentului. Le-am spus părerea mea, care nu este obligatoriu să fie și a lor, căci cine știe oare adevărul absolut…cum îi spunea Hamlet ( Shakespeare) lui Horațiu: ” Mai multe sunt în cer și pe pământ decât închipuie filosofia ta, Horațiu!” Așadar, le-am spus că eu nu știu dacă chiar există un bătrânel pe nume Moș Crăciun, dar cred în spiritul bun al acestui moment din an, care îi face pe părinți, pe oameni în general să fie mai darnici, mai generoși, deci părerea mea este că Moș Craciun este spiritul bun, energia pozitiva a Sărbătorii…evident, ei sunt liberi să creadă altceva! Sigur este, în schimb, faptul că magia este parte din noi și fiecare este îndreptățit să și-o gestioneze cum crede el de cuviință. Am să va povestesc în următorul meu articol și despre magia lui Mulțumesc, Te rog și chiar Bună ziua!

magie-2 magie-3 magie

2. Modelul! Eu am dezvoltat o formă de modelare a abilităților pentru copii cu ajutorul personajelor, pornind de la tehnica mama din programarea neurolingvistică. De ce am făcut asta? Pentru că lucrând mult cu copii și părinți, am descoperit că dacă suntem lăsați să decidem ( nu ne sunt induse idei, citește asta, asta e bună pentru tine, semeni mult cu personajul asta, prințesa asta sigur îți place ție) întotdeauna, dar întotdeauna alegem sau creăm personajele care au ceva ce ne-ar putea ajuta în mod terapeutic.

Am să vă povestesc două din poveștile terapeutice construite de fetița mea, Charlize, pornind de la personajele ei preferate, modelându-și astfel unele abilități.

Povestea modelării încrederii în sine:

Charlize era acum un an o fetiță de șase ani, căreia nu îi plăceau situațiile noi, locurile noi, activitățile noi. Avea nevoie de timp să observe mediul înconjurător, oamenii, activitățile, după care se integrează de minune. Dar după cum bine știm cu toții, nu întotdeauna avem posibilitatea să așteptăm, pentru că întâlnim oameni grăbiți, pentru că ni se taie vorba și nu apucăm să explicăm și multe alte situații.

Așadar, am mers cu ea într-o sâmbătă la un parc Aventura, unde trebuia să se cațere în copaci. Nu a apucat să petreacă  timpul de acomodare, pentru că a fost luată pe sus, echipată și urcată acolo cu alți zece copii în spate. Evident, că a început să plângă, a blocat tot traseul… Copiii, părinții, personalul s-au enervat la maxim. Mi-am păstrat calmul și am decis să o las pe ea să spună ce gândește, după ce a fost dată jos de acolo. A adus-o pe Mulan în discuție. Mulan este o fată care pleacă la război, în locul tatălui ei și nu știe să facă mai nimic din ceea ce trebuie să facă un soldat. Una dintre cele mai complicate probe pentru Mulan este să se cațere într-un copac, să ia o sageată. Așa că o întreb pe Charlize, dacă tot a deschis subiectul:

– Cum crezi că a reușit Mulan să se urce? (Evităm “de ce a reușit?” pentru că ar conduce la o comparație). Cu toate acestea, supărarea și-a spus cuvântul și mi-a răspuns sec:

– Ea este curajoasă și eu nu!

Eu: “Oooo… eu nu am văzut-o chiar curajoasă la început, altceva trebuie să fi făcut! Hmmmm!!!”

A stat ceva pe gânduri, s-a și calmat, concentrându-se pe gând și nu pe problema ei și a reușit. A găsit atât de multe structuri mici (principiul modelării este spargerea structurii de ansamblu, în structuri mici, până găsești diferența care face diferența), încât a trebuit să le notez:

– S-a concentrat la mâini și la picioare!

– A exersat de foarte multe ori.

– Și-a dorit foarte mult să reușească.

Eu:” Ahaaa…văd că nu ai spus nimic de curaj!” Pentru că cine se mai gândea la un termen atât de abstract precum curajul când avea treabă cu alte lucruri mult mai concrete.

S-a urcat pe traseu, l-a terminat și a continuat de încă două ori. Aceste abilități dobândite o ajută de fiecare dată când face ceva nou. E liniștită, știe că nu întotdeauna îi va ieși din  prima, așa că exersează, se concentrează și își dorește foarte tare să reușească.

povesti-3 povesti

Modelarea înțelegerii iubirii unei mame ( metodă cu care am trecut peste rivalitatea între frați, teama de separare când a plecat la grădiniță, înțelegea faptului că dragostea mea continuă și atunci când sunt nervoasă, frustrată, obosită sau departe de ea)

Pornind de la personajul ei preferat de atunci, Tarzan, care asculta inima mamei lui gorila pentru a înțelege faptul că ei nu sunt diferiți în simțiri, ea a ascultat timp de șase luni inima mea, în fiecare moment în care nu era sigură că dragostea mea continuă.

Cum stimulăm creativitatea prin povești?

Ei bine, auzind seară de seară povești citite sau spuse cu dragoste, copiii își construiesc un vocabular bogat și sunt apți și chiar dornici să își creeze propriile lor povești.

Cum creăm noi povești?

  1. Le pun bilețele prin casă cu indicii, apoi ei îmi spun ce poveste cred ei că am avut eu în cap.
  2. Folosim zaruri cu indicii și creăm povești pe rând sau în tandem, fiecare spunând câte o propoziție.
  3. Chiar dacă citim o poveste de mai multe ori, inventăm de fiecare dată un final nou sau chiar personaje noi,cu abilități diferite.
  4. Jucăm pe roluri poveștile favorite, pe întuneric, în pat la culcare.
  5. Facem teatru de păpuși sau creionăm secvențe, gen benzi desenate, unde ei sunt personajele principale. Acesta este și un mod terapeutic ce a ne povesti ce s-a întâmplat peste zi.

Eu vă invit cu drag să vă inspirați din metodele noastre sau să le folosiți pe cele care funcționează cel mai bine la voi acasă și să începeți să creați propriile povești. Ca altă sursă de inspirație puteți participa la evenimentul din 10 noiembrie, de la teatrul Excelsior. Ce se întâmplă acolo? Danonino a organizat un concurs de creativitate! Cei mici au compus povești  si le-au înscris pe site  www.danonino.ro/creativitate. 5 dintre poveștile primite au fost puse în scena de bloggeri de parenting, intr-un eveniment marca ParentingAds.

Dați-vă voie să fiți creativi, autentici și iubitori de povești!

Adauga comentariu
No Comments