Este o realitate, nu doar un titlu menit sa atragă mulți cititori! Este un mic lucru pe care l-am făcut și care ne-a adus o mică schimbare în viață, la început, apoi mai mare și tot așa!

Nu știu de ce nu am scris despre asta până acum…poate pentru că mi s-a părut ceva firesc pe care toată lumea ar putea să îl facă, dar cum fiecare experiență e diferită, cred că merită să o citiți și pe a mea.

De când eram copil, gestionarea emoțiilor a fost o provocare pentru mine. Am fost genul de copil care și-a exprimat furia din plin, pe spatele ( la propriu) altora. Am bătut copii, în speță băieți, dacă mă enervau. Urlam și țipam vrute și nevrute foarte mult dacă mă supăra cineva. Mă ascundeam și simțeam cum îmi explodează inima în mine dacă mi-era frică. Încet-încet, am învățat să reprim, să nu mă mai arăt în toată splendoarea mea de nervi, pentru că nu mă mai plac oamenii. ” Fug oamenii de tine!” îmi zicea mama.

A urmat dezvoltarea personală și formarea mea ca psihoterapeut și am început să-mi las iar emoțiile să curgă, dar în privat, într-un mediu sigur, fără să rănesc alți oameni. Toate bune și frumoase până am ajuns iar într-un punct cheie.

Am citit de curând un articol în care se spunea că orice emoție durează doar 90 de secunde. dacă treci de aceste 90 de secunde, nu vei mai avea aceleași reacții ( certat cu ceilalți, lovit, înjurat). Perfect adevărat! Fiziologic sau biologic vorbind, circuitul specific din creierul nostru își face treaba cu emoția în cele 90 de secunde. Și pot confirma, în cazul meu cu frica…este, încă, emoția pe care o gestionez așa. Dar, din punctul meu de vedere, este doar o reprimare…aștept să treacă cele 90 de secunde, îmi activez cortexul prefrontal, prin activități raționale specifice acestuia ( numărat, respirație conștientă) și frica trece. Este încă emoția care mă provoacă.

Dar acum știu ce ar fi bine să fac! Să fac exact același lucru ca și cu celelalte! Să mă opresc din a o gestiona! Să o trăiesc!

Nouă, oamenilor, ne este atât de frică să ne trăim emoțiile că facem orice altceva în afară de asta! Fie ni le revărsăm asupra altora, învinovățindu-i de trăirile noastre, fie căutăm soluții de gestionare, ca niște pilule magice care să ne ia cu mâna durerea.

  • nu ne schimbăm serviciul de frică să trăim emoțiile ce urmează,
  • nu ne spunem părerile de frică că nu vom mai corespunde celor care e musai să ne placă,
  • ne creștem copiii după cărți, păreri și conferințe, pentru că ne e frică să ne asumăm că poate vom greși și Doamne!!! emoția aia chiar nu o pot trăi!!!

Ce fac eu și îi inspir și pe copiii mei să facă, în doi pași?

  1. Să le mulțumească emoțiilor că există
  2. Să le trăiască ( chiar și 90 de secunde cum spun specialiștii).

De ce să le trăiască? Pentru că au energie!

Știți energia aia pe care o simți când ești furios, de crezi că ești în stare să intri în coarde cu Moroșanu și să îl învingi? Energia aia care te duce să faci casa lună și să muți mobila cu o mână? Ei bine, energia aia trăită conștient te poate propulsa să miști munții din loc! Energia tristeții pierderii unei iubiri te poate face să scrii poezii ( nu alcoolul ingerat de supărare).

Furia copiilor mei îi face să rezolve exerciții de matematică…:))) Glumesc! Fiică mea scrie!!! Pe fiecare, trăirea emoției îl duce în alte zone, în funcție de abilitățile și pasiunile lui. Dar cum ar fi să-i spunem soțului când ne enervează: ” Merci! (nu ironic, cum îmi vine mie câteodată…:)) Acum sunt furioasă! Mă duc o trăiesc! Să văd ce iese!”

Contraindicații:

  • S-ar putea ca vecinii voștri să creadă fie că ați înnebunit, fie că vă omorâți, pentru că unele emoții se lasă cu țipete și plâns în hohote.

Revin la frică! Este emoția pe care eu nu mi-am dat voie să o trăiesc! Mi-e frică să-mi fie frică! O opresc conștient când apare, prin tehnici foarte corecte…cum ar fi exercițiile de respirație, care mă ajută mult în meditație, dar sar pasul acesta, de a trăi energia, de a simți energia fricii, de a vedea unde o pot duce.

Disclaimer: nu mă refer la frica din situațiile în care viața ne este pusă în pericol. Dacă mă atacă un hoț nu o să spun: ” Mulțumesc! Mă duc să trăiesc frica! Ne vedem într-un minut jumătate!” Acolo e cu fugă sau atac!

Cel mai greu este să ne vedem copiii trăind anumite emoții. Știu! Ne doare sufletul când îi vedem plângând sau țipând de furie! Dar nu le putem fura aceste experiențe! E musai să ne trăim noi frica de a ne vedea copiii trecând prin toate aceste stadii importante în dezvoltarea ființei umane, iar mai apoi lucrurile încep ușor să se schimbe!

Am scris acest articol și pentru că în ultima perioadă mă enerva o persoană anume, mă făcea să bârfesc sau chiar să întreprind acțiuni răutăcioase! Pentru că nu-mi dădeam voie să trăiesc emoția care mi-o aducea! Sunt liniștită acum!

Adauga comentariu
2 Comments