Cum ne ajutam micutii sa se adapteze la prima zi de gradinita

Zilele fierbinți de vară se apropie de final, iar noi părinții ne pregătim cu emoție de un nou început de an școlar, alături de învățăceii noștri dornici și ei să își revadă colegii și prietenii, pentru a explora împreună noi și noi informații și activități. Dar dacă este chiar prima zi în care ne vom lăsa puiuțul la grădiniță? Pe cât suntem de dornici de a-i vedea trecând prin această experiență, pe atât emoția ne copleșește, iar gândurile ne acoperă când cu speranță, când cu teamă. Dacă nu se acomodează? Dacă o să plângă mult? Daca va crede că îl părăsesc? Auzim fel de fel de povești de la prieteni, vecini, colegi de serviciu, unele mai bune, altele mai puțin. Chiar și părinții noștri ne-au spus despre noi că le-am scos peri albi până ne-am obișnuit cu grădinița. Știm și povești cu final fericit, dar iar vin celelalte gânduri și tot așa!

Poate că primul pas pentru a le face viața mai ușoară micuților noștri ar fi să nu mai ascultăm povești de la toată lumea. Fiecare copil e unic și va reacționa diferit! Chiar dacă mulți copii plâng, asta nu înseamnă că ei plâng din același motiv, deci  nici măcar plânsul nu are aceeași cauză. De cele mai multe ori credem că plâng de teamă că îi abandonăm, că nu îi mai luăm de acolo și că ne pierd! Aplicăm multe strategii pentru a-i face să înțeleagă că noi ne întoarcem mereu la ei, dar ei tot plâng și nu înțelegem de ce. Poate că micuțul nostru este obișnuit cu plecarea noastră și nu plânge în primele zile, apoi după un timp se întristează din senin și nu mai vrea la grădiniță. Care să fie explicația?

Teama de separare este într-adevăr una dintre cele mai frecvente cauze, dar nu este singura. Frica de fi abandonat se naște din mesajele toxice primite de-alungul timpului, mesaje înmagazinate adânc în subconștient și pregătite să iasă la atac când ne e lumea mai dragă.

“ Daca mai plângi, te las aici cu doamna.”

“ Daca nu vii acum, te las aici- la magazin, parc.”

“ Tu ai vrut acolo, tu sa vii înapoi, ca eu plec.”

Dar copiilor le poate fi teamă în prima zi de colectivitate din multe alte motive, cum ar fi pierderea afecțiunii părinților sau pierderea locului privilegiat de centru al atenției.

Cu toate acestea, după teama de separare, un alt motiv frecvent de neliniște poate fi lipsa autonomiei.

Dacă micuțul nu știe să meargă singur la toaletă, nu știe să mănânce singur, să se spele pe mânuțe, să se schimbe, atunci el se poate simți în nesiguranță într-un loc nou. Acesta ar putea fi și misterul pentru care un copil care nu a plâns în primele zile și căruia nu i-a fost teamă că va fi lăsat acolo, să înceapă să spună că nu mai vrea să meargă la grădiniță. Poate că a avut un mic accident la toaletă sau și-a scăpat sendvișul sau nu a reușit să se încalțe la fel de repede ca ceilalți.

Cum ne putem pregăti în aceste câteva zile pe care le mai avem înainte de marea experiență?

1. Acceptându-le emoțiile și încurajându-i să le verbalizeze, să știe că ceea ce simt într-un anume moment este real și că este util să spună felul în care se simt pentru ca ceilalți să îi înțeleagă.
2. Să îi ajutăm să devină autonomi, încurajându-i să experimenteze, pentru a-și putea forma anumite deprinderi, cum ar fi îmbrăcatul, încălțatul, mâncatul singur, mersul la toaletă. Cu cât spunem mai des ”DA, dragul meu, sigur că poți încerca!” cu cât micuțul va fi mai dornic să facă lucruri singur.
3. Să ne luăm mai mult timp înainte de orice plecare, pentru a-i lăsa să se pregătească singuri de ieșit din casă. La noi a funcționat foarte bine tabla interactivă de activități specifice dimineții. O puteți confecționa și acasă. Scrieți activitățile în ordine, cum ar fi: spălat dinți, mâncat sendviș, băut lapte, spălat pe mâini, îmbracat, încălțat, sărbătorit reușita, ieșit pe ușă. Copiii bifează după fiecare activitate realizată sau dacă au butoane care scot și sunete la final, se bucură și mai mult.
4. Să ne gestionăm mesajele transmise. Nu folosim mesaje de genul: ” Te las aici! Eu plec!”, ” Lasă că începe ea școala/grădinița, nu te mai răsfață nimeni acolo.” Nu povestim lucruri care ne deranjează de față cu ei, pentru că se vor simți în nesiguranță zi de zi în locul respectiv.
5. Povestim despre ce înseamnă grădinița, ce se întâmplă acolo, cum arată locul ( dacă avem posibilitatea să îi prezentăm grădinița și educatoarea înainte ar fi minunat, poate să îl ducem și câteva zile să se joace acolo în prezența noastră), despre colegii și prietenii pe care îi va avea.
6. Putem inventa jocuri despre mersul la grădiniță, fie cu ajutorul păpușilor, fie chiar noi membri familiei. Ducem păpușile sau mașinuțele la grădințe. Acolo ele se joacă cu prietenii, de ele are grijă cineva care le oferă afecțiune, iar la sfârșit vin mereu părinții să îi ia acasă. Învățăm jucăriile cum să spună când le este foame, sete, somn sau au nevoie la toaletă. Sfătuim jucăriile să spună mereu dacă se simt triste, dacă cineva le-a supărat sau dacă au de împărtășit o experiență hazlie. Îi putem lăsa pe micuți să experimenteze chiar ei rolul părinților care își duc copiii la grădiniță și vin mereu cu dragoste să îi ia înapoi. Le spunem mereu cât de dor ne-a fost de ei, că au fost mereu în inimile noastre și că ne bucurăm tare să îi revedem. Ce se intampla cand jucam aceste jocuri? Le dam putere de decizie si ii facem sa constientizeze ca asa cum ei ne iubesc pe noi si nu ne lasa acolo, fara sa mai vina, exact la fel se întampla si în cazul nostru. Astfel ei capata siguranta.
7. O altă ustensilă perfectă pentru primele zile de grădiniță poate fi utilizarea unor ancore. Ancora este ceva ( obiect sau obicei) creat de noi împreună cu micuții pentru ca ei să își reamintească pe parcursul zilei că sunt în siguranță, că părinții se gândesc la ei, că sunt iubiți. Ancorele pot fi brățări, confecționate din materialele preferate atât de copii cât și de părinți, în culorile favorite, în forma dorită. Putem lăsa, de asemenea, bilețele sau desene de dragoste în ghiozdănel.
8. Nu în ultimul rând ne gestionăm propriile noastre emoții. Nu ne lăsăm copleșiți de moment, astfel încât copiii să ne vadă sau să ne simtă pe noi mai speriați.

Cum am trecut eu și Charlize, fetița mea, prin această experință? Teama de separare s-a manifestat exploziv la Charlize când a început să meargă la grădiniță. Plângeam amândouă, ea de tristețe, eu de neputință. În timp,am modelat înțelegerea ei față de eternitatea iubirii mele, lasând-o să-mi asculte bătăile inimii. Așa a înțeles ea că atâta timp cât inima mea bate, dragoste mea este mereu acolo, la aceeași intensitate, chiar și atunci când suntem separate. Singurică și-a creat o ancoră. De câte ori îi era dor de mine, își punea mânuța pe piept să-și simta inimioara ei. Așa știa că și mie îmi este la fel de dor de ea, că o iubesc și atunci când nu ne vedem. O altă ancoră, pe care eu am inițiat-o a fost sărutul pe mânuță. Ne sărutam reciproc mâinile, ca atunci când ne este tare dor să ne așezăm obrazul pe locul magic. De asemenea, ne-am mai creat un obiect fermecat, extrem de personalizat, o brățara. Am ales culorile împreună, textura, forma.

Și am mai făcut ceva, am jucat un joc…inițiat de ea 100%. O jumătate de an, l-am jucat zilnic. Eu eram copilul dus la grădiniță, iar ea mama care mă lăsa acolo. Mă iubea, îmi saruta mânuța, îmi explica cum să-mi așez mâna pe inimă, mă asigura că se va întoarce după mine. Și pleca în camera cealaltă. Iar eu trebuia să plâng, să mă jelesc tare. Până într-o zi când mi-a spus: ” Astăzi poți să stai liniștită. Ești în siguranță.”

Cu toate că a trecut ceva timp de atunci, noi tot ne mai cream diverse ancore sau mici surprize, cum ar fi ” bilețelele de amor”, lăsate în mare secret în ghiozdan și în geantă.

Experiența desprinderii de acasă, este un pas important pentru autonomia micuților. Ei au șansa să experimenteze și să pună în practică tot ce au învățat acasă, într-un mediu nou, alături de alți micuți porniți în această aventură.

Acest articol face parte din Campania spune Da, inițiată de Danonino, ce încurajează autonomia copiilor. Autonomia este importantă în dezvoltarea emoțională a micuților, conferindu-le multă stima de sine și le facilitează adaptarea lejeră și creativă la diferitele obstacole sau oportunități pe care viața ni le oferă.