Cum am făcut ochi în dimineața asta, atenția mi-a fost captată de un text de pe Facebook al Ioanei, Prințesa Urbană. Spunea acolo că îi va atenționa public, de acum înainte, pe toți cei care fură texte integral și nu menționează autorul.În ultimă instanță, pedepsești vinovatul, evident! Dar cum ajunge el vinovat? Foarte simplu! Prin educația primită de acasă, școală, societate.

Nouă generație de părinți este una minunată, cu multă intenție pozitivă în ceea ce privește creșterea și dezvoltarea emoțională a copiilor. Vrem să ne creștem diferit copiii, diferit de ce a fost la noi în copilărie. Și asta pentru că unii dintre noi au crescut greu. Am crescut pe lângă casa omului, nimeni nu ne vedea, nu ne auzea și nu ne dădea atenție. Chiar dacă nu am fost bătuți, am fost umiliți, tratați ca persoane ce nu aveau drept de a-și exprima o părere sau de a-și povesti visurile și dorințele. Mă repet, unii….

Am mers apoi la școală și am fost de cele mai multe ori forțați să învățăm. Nu ne-a spus nimeni că învățatul poate fi o plăcere…pentru că este. Eu am 36 de ani și de la 7 ani nu m-am oprit niciun an din învățat. Ador să citesc și să descopăr lucruri noi. Am avut norocul de a avea niște profesori fantastici la facultate și norocul de a vedea cum se învață în universitățile din afară, dacă vrei să fii un specialist de seamă sau măcar să îți cunoști bine meseria.

Ce facem noi acum cu ai noștri copii în raport cu educația, cu învățarea? Citim cărți, mergem la conferințe și scoatem din context. Auzim cum că învățarea ar fi bine să fie prin joacă și Doamne păzește să stricăm copilul, să nu îl traumatizăm pe viață.

Ei bine, părințeala se face minunat prin joacă. Punerea limitelor cu blândețe, vindecarea micilor supărări de peste zi, viața de părinte, în general,  alături de copii se face excelent dacă avem o doză mare de joacă în suflet.

Informația de la matematică sau engleză sau științe se asimilează excelent prin joc și responsabilitate. Diferența dintre joc și joacă este imensă. Joaca este nestructurată. Poate fi inițiată de adult, dar este foarte flexibilă și are drept scop creativitatea și creșterea relației dintre cei care intră în joacă.

Jocul este, de pe altă parte, structurat. Adultul are un set de reguli nespuse câteodată pe care le urmează și are drept intenție acumularea de informații sau înțelegerea unor concepte. Responsabilitatea vine când eu, copil fiind, înțeleg de ce învăț. Nu pentru a face părinții fericiți sau profesorii și nici pentru a-mi cumpăra un Ferrari, cu toate că este un vis realizabil, ce poate veni ca bonus..:)

În sistemul public românesc de învățământ am remarcat două tendințe: nu face nimeni nimic sau se face performanță cu bâta. În unele sisteme alternative, am văzut în schimb tendința de a suplini dezvoltarea emoțională de acasă. Facem noi pentru voi și partea emoțională! Nu este un lucru rău în cazul în care părintele este absent din viața copilului și nu mai reușește să stea decât câteva ore pe zi cu el și nici atunci real pentru că mai e treabă prin casă și oricum e obosit de la serviciu.

Cu toate astea, dezvoltarea emoțională stă în cea mai mare parte în slujba părinților, nu a unei instituții de învățământ. Într-o școală este musai să fie cineva care să știe să gestioneze emoțiile de peste zi a copiilor, profesorii să fie antrenați în așa fel încât să crească relația și să îi ajute pe copii să iubească învățatul și să știe să crească înțelegerea responsabilității. Atât! Mersul la teatru, film, atelierele de yoga si alte suplimentare ar fi bine să fie în grija părintelui. Dar nu să-l ducă acolo și să-l lase. Să facă activitățile împreună!

Ce-mi place mie la școala copiilor mei este că ne-au spus de la început să ei se ocupă de educație( informație), iar noi să venim frumușel să îi luăm la 15 și să ne ocupăm de starea lor emoțională. Ar fi putut să aibă și ei sute de opționale de toate felurile și modelele că doar ieșeau bani din ele, dar s-au limitat la câteva activități sportive până în maxim ora 16.  Îmi place asta pentru că te obligă pe tine părinte să retrăiești cumva în trib, cu bunici, mătuși, vecini, oameni care îl ajută pe micuț să crească emoțional în relație cu mai mulți oameni de încredere, acasa la el sau la ei, în joc nestructurat, fără rigoarea școlii sau a unui after. Să găsești soluții pe lângă casă dacă tu nu ești disponibil. Confortul de a lăsa copilul la un after până termini tu serviciul vine cu alte dezavantaje, din păcate

La unul dintre atelierele mele, îmi spune un băiețel că de abia așteaptă să ajungă la facultate, ca vărul lui, că e mereu în vacanță și a scăpat de învățat. Așa se întâmplă la facultățile de la noi! Am citit undeva că suntem țara cu cei mai mulți absolvenți de facultate! De astfel de facultăți, din păcate!

Și atunci…dacă mama îi spune copilului că nu are de ce să învețe, că găsește oricum pe Google, iar profesorii nu se obosesc să verifice dacă e copy paste…de ce să nu furăm texte și să ni le însușim? De ce să nu ne punem în practică celelalte abilități dezvoltate? De a copia, de a ne fofila, de a păcăli și minți? E ca atunci când îți pierzi unul dintre simțuri. Se dezvoltă celelalte mai mult. Așa și cu învățatul!

Copiii nu sunt atât de fragili, iar exercițiul muncii și al învățării nu îi traumatizează. Dacă nu credeți psihologul, vă spune neurologul că e musai să citim, să învățăm pentru a ne stimula memoria măcar. Din Google și din alte cărți se face cercetare, nu copy paste.

Învățăm pentru noi, pentru a fi mai deschiși și în consecință liberi. Altfel…ne mirăm degeaba de tot ce se întâmplă în jurul nostru!

Adauga comentariu
No Comments