Primul gând care îmi trece prin cap atunci când încep un proiect nou este faptul că cealaltă persoană va spune NU. Nu mă gândesc că îmi va spune: ” Nu, nu e bine!”. Îmi imaginez cu tristețe că nici nu mă va asculta până la capăt, că nici nu va știi despre ce este vorba.
Când eram eu însărcinată, îmi închipuiam că o să nasc copilul un mini Einstein. Îi citeam cărți și cărticele, iar muzica clasică era o rutină ce nu putea fi sărită nici la cea mai mare urgență.
Am primit provocarea de mai bine de o luna, dar nu m-am motivat sa scriu. Eu sunt genul de persoana care vorbeste mult si am senzatia ca stie toata lumea tot despre mine. Ce sa mai spun?
Cu toții am sesizat, realizat faptul că fericirea este diferită de la om la om. Fiecare are felul lui de a-și îndeplini dorințele, de a-și seta obiectivele în așa fel încât starea de fericire să apară în calea sa. Dar oare care este explicația fiziologică?
Conform tăticului Freud, visul este un fenomen psihic de compromis. Cum adică? Adică ne satisface și nevoia de somn și nevoia de a ne trăi toate dorințele ( instinctuale, în speță) inconștiente sau reprimate, fără a strica somnul.
Lumea a disparut de sub picioarele mele, la propriu. Ma zvârcoleam pe jos într-o durere insuportabilă.
Ce am învățat eu din aceasta experienta? Nota 4 la purtare… Ma mai gândesc! Știu exact ce am simțit!
Îmi amintesc cu așa de mare emoție primul aparat foto pe care l-am primit cadou. Nu era al meu personal, îl împărțeam cu sora mea, dar nu avea nicio importanță! Cred că a fost primul lucru pe care l-am împărțit cu drag.
Pare frumos și relaxant sa muncești de acasă! Poți sa te trezești când vrei, sa te apuci de treaba când ai chef, sa faci pauze..nu te întreabă nimeni cât e ceasul sau cât ai muncit azi.
“ Te rog, sunt atât de obosita!”