A început grădinița și, vrem nu vrem, micuții treziți cu noaptea în cap plâng de cele mai multe ori pe drum sau în fața grădiniței. Dacă faceți parte dintre norocoșii care au copilași ușor adaptabili, nu închideți articolul! Prezint un instrument ușor pentru creșterea autonomiei, valabil pentru toată lumea. De asemenea, puteți fi și un pas mai aproape de o excursie pe care mulți copii și-o doresc intens, la Legoland, Germania!
Cea mai deasă întrebare pe care o primesc la cursuri sau ateliere este despre cum reușim să setăm reguli copiilor noștri, dar totuși să nu riscăm să își piardă independența. Cumva, oamenii simt că atunci când au reguli, sunt mai puțin independenți. Cu toate că sunt două concepte total diferite și care se ajută de fapt una pe alta, este un mit pe care îl auzim și începem să îl credem. Așa e creierul nostru construit: să creadă ca valabil ceea ce este cunoscut.
A sfârâit puternic! Era lacrima mea pe plita încinsă! As fi vrut sa le șterg, dar mâinile îmi erau pline de aluat, iar sunetul acela îmi ilustra exact starea de spirit!
Lacrimi de neputința, de capitulare!
Mai sunt câteva săptămâni până la finalul vacanței mari. Haideți să profităm de ce a mai rămăs să le oferim micuților bucuria de care au atâta nevoie.
Am avut multe momente în care mi-am dorit să fiu o stea sau să ajung pe o stea. Așa sunt eu, mai romantică. Nu m-am gândit niciodată, în schimb, să fiu o stea, de cinema, eventual.
Săptămâna dinaintea începerii anului școlar era una dintre cele mai fericite pentru mine.
Nu aveam așa multe opțiuni pe vremea aceea, sa îmi aleg modelul de caiete, creioane, penar sau ghiozdan. Dar puteam eticheta rechizitele și putem face mici desene pe prima pagină.
”Am ajuns la grădiniță! Du-te! Ești în siguranța! Vine mami să te ia după masă! Apoi tu pleci, închizi ușa și plângi rău de tot până vin eu să te iau, bine?” spuse Charlize, fetița mea de numai trei ani și câteva luni, la vremea aceea. Iar eu plecam, ea închidea ușa, eu plângeam de-mi rupeam cămașa de pe mine, iar ea pleca, apoi venea în cel mult zece secunde, cu zâmbetul pe buze, mă ținea în brațe, îmi spunea că a venit mami, că mă iubește, dar că voi merge și mâine negreșit.
De când eram copil, gestionarea emoțiilor a fost o provocare pentru mine. Mai apoi am fost genul de adolescent care și-a exprimat furia din plin, pe spatele (la propriu) altora.
Dacă ai un frate sau o soră, știi despre ce vorbesc! Argumentele raționale nu au nicio importanță atunci când vezi noua bicicletă a fratelui tău sau ghiozdanul ușor adolescentin al surorii tale. Ce contează că nu te poți urca încă pe o astfel de bicicletă! O vrei și gata! Vezi tu după aia ce faci cu ea!
Trebuie să recunosc că am mai picat în păcatul de a mă victimiza și de a mă plânge că nu reușesc să fac una și alta pentru că nimeni nu mă ajută.
