De foarte multe ori m-am simțit în deplin control asupra propriei mele persoane! M-am antrenat să fiu așa cum sunt, să vorbesc, să mă prezint, să mă comport într-un anume fel, să fiu mereu de partea sigura a vieții!
Am muncit să obțin controlul asupra mea, să fiu stăpâna propriului meu corp și suflet! Am muncit ani, decenii cu mine și nimic nu m-a trădat vreodată!
” Ai emoții când vorbești în public?” mă mai întreabă oamenii.
” Emoții? Nici gând! Am totalmente control…mi-am lucrat vocea ani de zile, postura și multe altele! Sunt în deplină siguranță!„
Totul a început într-o zi incoloră de vară. Eram tunsă băiețește, iar educatoarea mi-a spus că nu voi primi rol de fetiță, să îmi ia mama costum de băiat. La început nu am simțit nimic, doar jucam fotbal cu vecinii băieți și ne băteam feroce aproape zilnic! Băieții erau ca lumea! Prieteni adevărați, simpatici, era în regulă să am rol de băiat! Apoi, au început repetițiile și veneau fetițele cu fustițe și codițe, fluturându-și mândre volănașele! Ok, nu era rău nici asta, nu am fost genul de prințesă în copilărie, așa că puteau să-și vânture fericite prin fața mea ce aveau ele mai de preț! Dar surpriza nu era dezvăluită încă în complexitatea ei. M-am auzit strigată, la prima repetiție, îmbracată în costumul meu național de băiat. Am pășit timid spre educatoare, care m-a informat că aveam să dansez cu o fetiță, în pereche, eu în rol de partener al acesteia! Acolo s-a rupt filmul! Cu dansul nu era de glumit! Am simțit eu așa, la 6 ani, că aș fi vrut să fiu întrebată. Cum nimeni nu mă întrebase sau discutase cu mine în prealabil, am luat eu inițiativa:
” Trebuie sa dansez cu ea? Eu băiat?”
” Da, sigur! Nu avem destui băieței, iar tu ești….” habar n-am cum s-a continuat discuția, dacă a mai fost vreuna…pentru mine totul s-a înnegurat, am simțit o tristețe aparte, pe care copilul flexibil și adaptabil din mine a înghițit-o și a mers mai departe.
Nu am plâns ( plâng acum), pentru că nu plângeam mai niciodată, rumegam tristețea, durerea, frustrarea cu zâmbetul pe buze și inima franjurată, ca de obicei! Dar mă revoltam în tăcere, mai de fiecare dată, cu prețul de a părea prostuță! Făceam lucruri din răzbunare, dar în contul meu! Nu simțea nimeni că o fac! Păream prostuță și atât! Așa am făcut și atunci! Am dansat pe scenă în fața părinților, dar nu tinând fata de mijloc, cum o fac băieții. I-am înconjurat și eu umerii, precum fetele, părând că nu știu cum se face și arătând stupid în acea formație. O auzeam pe educatoare dându-mi indicații, dar eu știam ce fac și am făcut-o până la capăt, așa știam și eu să mă protejez, să mă apăr atunci!
Au mai urmat roluri ciudate, cum ar fi cel de lup jerpelit, când toată sala râdea de mine și de costumul meu, uitând de piesă. Râd și eu acum, când povestim de acel eveniment, dar îmi amintesc real cum mă simțeam atunci. Au mai urmat momente în care mi s-a spus că nu sunt potrivită, pentru că nu am postura, ținuta, înfățișarea sau vocea potrivită. Nu m-am supărat! Ba dimpotrivă, am început să muncesc în așa fel încât să mă simt mereu sigură pe mine.
M-am angajat în televiziune, am făcut emisiuni, am prezentat știri în direct, am început să țin cursuri de vorbit în public, de încredere! Emoții? Ce sunt alea?
Dar vulnerabilitatea mea nu a fost dezvăluită vreodată, nici suferința vindecată! Până ieri, când prietenia a făcut să iasă fetița aia rănită din mine și să vorbească așa cum ar fi vorbit atunci, când era doar un simplu copil!
M-am ridicat în picioare să felicit trei prietene dragi pentru munca frumoasă, pe care o fac zilnic, pentru reușitele lor, pentru că știam cât sunt de autentice în tot ceea ce fac! Am simțit nevoia să le dăruiesc aprecierea mea sinceră. Atunci vocea m-a trădat, pentru prima oară după zeci de ani de vorbit în public! Am știut de ce! Pentru că fetița aia mică din mine vroia să fie reală în fața lor, nu putea să se exprime decât în varianta brută, plină de emoție, să se încurce, să stâlcească cuvinte, să plângă…pentru că știa că ele o ascultă și așa, nu o judecă și poate, de bucură de trăirea ei autentică.
NU sunt DOAR un om! SUNT OM! Iar asta este minunat!
