Gustul amețitor de scorțișoară, nucă și inelușe pline de iubire trăiește în simțurile mele mai viu ca niciodată.
Pentru că era cadoul nostru de ziua mamei, pe care îl făceam cu drag, eu și sora mea, bunicii noastre. Așa ne zicea când o întrebam ce cadou își dorea de 8 Martie. Ne strângea în brațe să nu uităm că noi eram mai importante ca orice alt dar de pe planetă, dar ca să ne facă și noua plăcerea de a contribui cu ceva fizic, ne spunea că i-ar fi plăcut să o ajutăm la fabricarea măcinicilor. Și zic fabricarea pentru că era o muncă și o responsabilitate mare pentru noi, voiam să iasă desăvârșit.
Și începea bunica să cearnă la făină și ne mai spunea vreo prostie, de când era ea mică și fugea cu sora ei la bal, iar mămica o bătea pe ea că era mai mare, iar ea o mai ruga pe sora ei să stea la margine să o mai încasese și ea, dar mămica parca le mirosea prin întunericul beznă al odăii lor și tot ei îi mai trăgea o scatoalcă. Iar noi râdeam și ne împroșcam cu făină, văzându-i fața luminoasă și plină de bucurie.
Apoi ne povestea de sare, că orice mâncare trebuie să aibă gustul ei, așa cum și oamenii sunt diferiți. Și iar ne povestea cum erau ele surori diferite, iar cea mică era mai șturlubatică și fura băieții la horă. Offf și ce chin pe ea să-i spună băietului că fata are o soră mai mare, care e musai să se mărite prima și nu se cade să danseze a mai mică. Și noi iar râdeam și frământam la coca, ce de acum era doar un pretext de poveste.
De la bunica mea am învățat importanța ritualurilor în familie și cât de mult de ajută ele să comunicăm între noi, nu doar cu micuții, câtă energie curge atunci și câte îmbinare poate aduce. Nu am uitat niciun ritual de-al ei, cum ne descosea ea și afla tot ce avea nevoie să știe, fără să pună o întrebare, cum a fost la școala sau la petrecere, sau ce ai făcut?
Ne îmbraca în fel și chip și ne punea mereu eșarfe în păr în diferite feluri, până ne găsea gustul și nu uita să-și spună și părerea: ” Dacă vrei să ieși în evidență, îți pui un pic de dantelă!„
Bunica mea este cea mai frumoasă amintire a copilăriei și sursa mea de inspirație în ceea ce privește creșterea copiilor. De când nu a mai putut face măcinici, nici eu nu am mai făcut, parcă pierdusem ceva. Dar, am făcut aseară cu copiii mei și am adus o părticică din ea și din ritual și în noua noastră familie și sper din suflet să devină o tradiție și un ritual, ca și micuții mei să învețe importanța familiei, a lucrurilor mărunte pe care le facem împreună, dar care aduc, de fapt, atâta bogăție sufletească!
