Acum mai bine de opt ani se năștea o mămică tare emoționată, ce își dorea din tot sufletul să fie cea mai bună mămică din lume, pentru fetița ei și ea grăbită și dornică să cunoască această mamă ce se voia mai bună decât orice altceva în Univers. Cunoscut, nu? Câte dintre femeile însărcinate nu își doresc același lucru?
Toate bune și frumoase până a împlinit micuța vreo doi ani și a început marea mea provocare. Fetița aia mică, drăguță și extrem de cârlințată o punea pe mama ei într-o mare dificultate și dilemă. Plângea foarte mult, cu toate că mami a ei nu făcuse altceva decât să zâmbească continuu, timp de doi ani, îi răspunsese la toate nevoile și dorințele, fără excepție. Și atunci ce se întâmpla? Știți senzația aia: ” După ce că fac totul pentru tine, eu nu mai exist, îmi înghit lacrimile și problemele și stau non stop la dispoziția ta…tot tu ești nemulțumit…” Cam acesta era gândul care începuse să-mi încolțească în minte și începeam încet încet să mă enervez pe situație și pe ”lumea nedreptă în care trăiam”, în general. Și atunci nervii au explodat…că au și ei termen de garanție…nu stau pitiți o veșnicie! Dar ce făceam..nu țipam sau mă exteriorizam de față cu copilul, plecam de acasă să mă plimb, fix când făcea ea mai tare criza de furie. Credeam eu că asta era soluția, decât să îmi pierd controlul, să fac ceva rău bietului copil, mai bine plecam. Aoleuuu, nici asta nu a funcționat, că acum plângea de fiecare dată când plecam, chiar și până la poartă și înapoi.
A fost momentul în care am zis că am nevoie de ajutor, nu mai știu ce să fac și pace! Și m-am apucat fraților de citit și căutat și m-am dus la formări și specializări, până am ajuns să găsesc soluția și să fac și o pasiune din asta. Bine, eu am continuat cu specializarea, pentru că am dscoperit că mi se potrivește și ca meserie, dar situația dintre mine și a mea mândră veselă, voinică și creață de mama focului s-a schimbat cam după jumătate de an.
Fii prieten cu emoțiile tale
Primul lucru pe care l-am învățat, l-am aplicat, îl pun în practică și azi și până la sfârșitul zilelor mele, probabil a fost acela de a mă împrieteni cu emoțiile și trăirile mele, de a le da nume și de a le scoate în lume, să facă cunoștință și cu ceilalți. Până atunci fusesem falsă cu fetița mea, mă prefăceam că sunt mereu fericită și disponibilă, când nu era așa, aveam mai mereu zile grele sau tensionante și o tot mințeam că sunt bine. Iar ea simțea că mă joc cu ea, dar mintea mea e în altă parte. Simțea când făceam lucruri doar ca să le fac, simțea că nu dădeam totul! La un moment dat, cred că a început să mă vadă ca pe un roboțel fericit, care răspunde la toate cerințele, fără mari emoții, dar face treaba și așa mă și trata. Când am decis să plec la plimbare să mă calmez, am trezit frica de abandon în ea și câte și mai câte se puteau întâmpla dacă nu mă opream la timp să mai citesc și eu ce au mai scris și alții că nu or fi scris degeaba.
Așadar, am învățat să-mi recunosc emoțiile, să înțeleg ce le determină, să-mi construiesc un vocabular al lumii mele interioare și abia apoi să le prezint ce celorlalți, să le arăt cum sunt eu reală. A fost un șoc când i-am spus fetiței mele prima oară: ” Mami, sunt obosită și înfometată! Voi mânca, mă voi relaxa câteva minute pe canapea, abia apoi ne jucăm!” S-a uitat cu ochi mai mari ca niciodată la mine, a zâmbit și a continuat:” Bine, haide să faci modelul astă din plastilină.” ( Lasă-mă cu prostiile tale, cu alte cuvinte…tu nu exiști, eu sunt cea căreia îi servești). Îmi venea să plâng și am crezut sincer că nu va funcționa niciodată. Dar ceva din mine m-a făcut să continui, cu răbdare, calm, perseverență și blândețe! Și am făcut așa mai bine de jumătate de an! Prima zi în care am intrat pe ușă tristă de la treabă, iar fata mea m-a privit cu compasiune și mi-a spus:” Mami, stai jos! Ești tristă?” este ziua pe care nu o voi uita vreodată! Pentru că a fost ziua în care mi-am demonstrat mie că dacă eu sunt blândă cu mine, voi fi inevitabil și părintele blând de care are nevoie copilul meu!
În prezent, facem foarte multe exerciții și tehnici de autocontrol, atât eu cât și ai mei copii, care ne ajută să fim mai liniștiți, mai calmi, mai prezenți. Le-am mai povestit și în alte articole ale mele. Le găsiți pe blog! Printre primii autori pe care i-am citit atunci s-a nu numărat și Dr. Laura Markham și a rămas în mintea mea, pentru că stilul ei, felul în care prezenta lucrurile era plin exact de ceea ce căutam eu, blândețe. Personal îmi place foarte tare răspunsul pe care Laura îl oferă la întrebarea: ” Dar ce este atât de dificil în a crește un copil?”
Miza este cu siguranță foarte mare, însă știm, de fapt, destul de multe despre cum putem să creștem copii fericiți, responsabili, respectuoși, sănătoși emoțional și autodisciplinați. S-au realizat foarte multe studii pe acest subiect important, iar părinții se vor bucura să afle cât de folositoare sunt rezultatele care au ajutat cercetătorii.
Toate aceste studii arată că părinții care au o reacție caldă și care tratează cu atenție și respect nevoile unice ale copilului ca persoană, care impun limite cu înțelegere și îndrumă în mod constructiv emoțiile copilului, cresc oameni extraordinari. Este rezonabil, dar dificil. După cum orice părinte știe, partea dificilă ține de gestionarea propriilor emoții.” Laura Markham
Dr. Laura Markham, fondatorul www.ahaparenting.com, doctor în psihologie clinică, revine pe 13 mai 2017 la Bucureşti, pentru a susţine două conferinţe dedicate părinţilor şi celor implicaţi în procesul de creştere şi educare a copiilor.
Conferinţele se vor intitula Cum să devii părintele blând de care are nevoie copilul tău şi Cum să creşti un copil inteligent emoţional.
Laura Markham este autorul bestseller-urilor “Părinţi liniştiţi, copii fericiţi: cum să înlocuim ţipetele cu conectarea” şi “Părinţi liniştiţi, fraţi fericiţi: cum să creştem fraţi prieteni pe viaţă“, publicate în limba română de Multi Media Est Publishing.
Mai multe detalii despre conferință și înscriere găsiți aici.
