Titlul este cât se poate de real si nu este momeala pentru cât mai multe click-uri! În weekendul asta, am văzut un iepuraș care de stres, de frică, de ce-o mai fi simțit el pe acolo, a făcut pipi pe el și tot nu a fost lăsat în pace. Oamenii voiai poze cu animăluțul și cu ai lor micuți cu orice preț.
Nimic nu mi se pare mai trist decât ” abuzul de rasă”. Dacă noi suntem ultima verigă a lanțului trofic, păi să ne batem joc, fraților, de tot ce sub noi! Doar puii de om sunt importanți și e musai să fie satisfăcuți cu orice preț. Dacă încep să plângă, să bată cu putere din picior și mai fac și competiție care e primul care primește, atunci noi, părinții ne facem luntre și punte să satisfacem dorința, de frică să nu sufere puișorul, mon cher!
Închidem ochii stupefiați când vedem orori pe la tv, ne batem cu pumnii în piept să suntem pro natura, pro compasiune, dar când vine vorba de pozat iepurașul cu odorul, primul dacă se poate, primul gând e ” s-a p…t și asta tocmai acum, n-are careva un șervețel?” Ca sa nu mai zic de porumbelul care se lovea de toți pereții în încercarea de a scăpa de hoarda de părinți dornici de a-l face vedetă pe Facebook, supărați nevoie mare că ” asta mai și zboară”
Tocmai îmi spunea o prietena că apreciază că scriu echilibrat și că nu judec. Nici de data asta nu o fac, pentru că nu vorbesc la modul general, sunt convinsă că există un procent mare de oameni care nu face asta. Și nici pe cei care o fac nu îi judec. Se spune că în spatele oricărei acțiuni există o intenție pozitivă- a lor e clar de a-și face copiii fericți, ceea ce este minunat. Chiar trăim într-o generație iubitoare de copii și dornică de a-i face fericiți! DAR, nu îndeplinirea dorințelor aduce fericirea și știm bine asta, pentru că urmează alta rapid, ceea ce denotă că cea dinainte nu a fost ce trebuia și tot așa în cerc vicios.
Nevoile copiilor e musai să fie satisfăcute, iar acestea sunt cele de hrană, odihnă și afecțiune. Cu cât îi umplem mai mult de nevoi întâmpinate și satisfăcute, cu cât dorințele capătă un alt înțeles și altă bucurie de a primi, pentru că le îndeplinim și pe acele, pe rând, când avem posibilitatea, dacă sunt etice.
Rămânând doar la acest aspect de respect față de natura, de animale, vă spun cum am procedat eu cu ai mei copii ( sunteți liberi să fiți de acord sau nu, nimeni nu deține adevărul absolut).
- Le-am povestit despre credințele mele, despre ce simt eu față de acest subiect. Le-am spus că eu la Zoo și la Circ nu merg, pentru că nu cred că este corect să abuzăm de animale în scopuri financiare. Nu suport și pace să văd animale făcând tumbe, pentru că îmi închipui cât au fost de bătute să reușească asta. Nu suport numerele de magie cu porumbei cu aripi tăiate și iepurași letargici.
- Le-am povestit despre cum sunt tratate aceste animale și de ceea ce simt ele în captivitate
- Le-am dat libertatea să aleagă dacă vor sau nu. Sunt liberi să meargă la Zoo, circ, să pupe delfini, să călărească elefanți sau să mângâie tigrii drogați, dar nu cu mine. Pot merge cu tati, bunicii sau prietenii. Când erau mai mici au fost, acum nu mai vor nici ei, poate revin din nou, habar nu am, dar nu o să ascund ce simt doar ca să le îndeplinesc lor o dorință, iar nu o nevoie.
Eu cred cu tărie că dacă nimeni nu ar mai merge la Zoo, circ sau alte chestii în care sunt folosite animale, genul acesta de afacere nu ar mai exista!
Eu am văzut pe fața fetiței mele fericire că a decis să nu facă poze cu porumbelul sau cu iepurașul speriat. Am văzut plăcerea și mulțumirea interioară de a fi făcut ceva etic. Nu cred că abordarea mea nu a făcut-o mai puțin fericită decât pe micuții care au făcut poze, ba chiar am speranța să cred că a fost ceva mai împlinită.
