Ca orice poveste începe cu ” a fost odată” dar nu ca ”niciodată”, căci nu e nimic nefiresc în a plânge, nu-i așa? Doar că fetița din povestea noastră plângea mai mereu, nu doar când simțea că lucrurile nu ies așa cum și-ar dori. Plângea când își lega șireturile, cu toate că făcea lucrul acesta tare bine, plângea când ajungea în parc și spunea că ea nu poate să se joace, chiar dacă de obicei reușea. Plângea că nu poate să-și pună ciorapii, că s-a udat pe rochiță, că nu merg cariocile, că nu reușește la puzzle sau la lego, că cerealele sunt prea moi sau laptele prea rece.
Mami a ei o susținea și îi spunea că are încredere în ea, că știe că poate, doar că fetița noastră plângea mai tare și îi spunea mamei să o lase în pace! Mami era tristă și îngrijorată că nu știe să își ajute fetițe, mai ales că venea și Buni, care îi spunea că trebuie să o ajute mereu, cu orice, pentru că altfel o să creadă micuța că nu este în stare de nimic. Mama se simțea din ce în ce mai neînțeleasă și foarte frustrată.
Fetița din poveste există, iar mami își dorește foarte tare să fie totul bine, în special pentru că se teme foarte tare că într-un fel sau altul așa cum ea este frustrată de mama ei, nici ea nu o ajută pe a ei micuță să gestioneze frustrarea atunci când experimentează lucruri noi sau când face lucruri propice vârstei ei, singură.
Am fost foarte fericită să o pot întâlni pe dr. Laura Markham, să pot dezbate acest subiect, atât de fierbinte. I-am povestit Laurei cum mama își dorește foarte mult ca fetița ei să fie autonomă, dar simte că de fiecare dată când face lucruri singură plânge foarte mult. Trăirea este atât de intensă încât mămica este pe cale să se oprească și să-și asculte propria mamă, care o îndeamnă să își ajute mereu copilul, chiar dacă micuța poate face toate acele lucruri.
Răspunsul Laurei a fost extrem de calm și natural și a venit cu două soluții concrete. Prima soluție a fost despre gestionarea relației dintre mama și bunică, pentru a mai detensiona puțin frustrarea pe care mama o simțea în momentul în care primea mesaje de bună creștere a copiilor din partea bunicii. Eu m-am regăsit foarte mult în această explicație și mi-ar fi plăcut să știu să-i spun mamei mele asta, când am născut primul copil:
” Mama, apreciez grija ta pentru copilul meu. Știu că ne vrei binele! Cu toate acestea, este copilul meu și rândul meu să îl cresc. Tu ai făcut o treabă bună cu copiii tăi.”
M-am gândit mult la acest răspuns și cred că ar fi fost extrem de eficient pentru mine și mama. Noi, mamele, suntem și noi copiii mamelor noastre și mesajele pe care părinții ni le trimit sunt foarte importante pentru noi. Avem încredere în părinții noștri și credem că sunt mai experimentați decât noi în creșterea copiilor. Chiar dacă simțim că am face altfel, ne simțim temători că am putea greși dacă nu respectăm sfaturile mamei noastre. Este cazul mămicii din povestea noastră. Într-un fel simțea și ar fi vrut să acționeze cu micuța ei, dar în același timp se temea că greșește, iar mama ei are dreptate.
Dr. Laura Markham ne îndeamnă să fim empatici față de simțămintele bunicilor, dar să ne urmăm cu încredere felul în care le inspirăm micuților noștri dorința de a fi autonomi. Pentru că autonomia este, din perspectiva Laurei, ” o calatorie de invatare pentru sustinerea copiilor in dezvoltarea abilitatilor necesare in viata, dandu-le puterea de a explora lumea cu incredere ”
Cât despre micuța noatră, dr. Laura crede că după atâta tristețe are nevoie de un remediu dulce, de râs. Mesajul ei pentru mămică este să o ajute pe micuță să și râdă, măcar o repriză pe zi. Râsul este o metodă de detensionare, care, în cantitate suficientă, ajută să ne simțim fericiți.
Așadar, dacă simțim că micuții noștri plâng mult ( plânsul este și el în regulă, fiind o metodă de detensionare, de asemenea) și se simt triști sau frustrați, în orice activitate ar întreprinde, bine ar fi să facem cu ei sesiuni de hârjoană, gâdilat, menite să le stârnească râsul, pentru a echilibra un pic starea emoțională.
Eu fac asta cu ai mei copii și pot garanta că râsul, hârjoana, în general, aduc beneficii sănătății. Chiar am un filmuleț de la o sesiune de râs cu Karim de când avea vreo 2 ani.
De asemenea, dr. Laura Markham o încurajează pe mămica să nu îți piardă perseverența în susținerea fetiței ei de a fi autonomă. Cum încurajăm autonomia copiilor noștri?
- Ascultându-le emoțiile
- Ascultând și verbalizând propriile noastre emoții
- Creându-le copiilor cadre de siguranță, spunându-le că avem încredrere în ei că vor reuși
- Oferindu-le ajutorul, dacă sau atunci când aceștia ne-o cer
Eu cred că autonomia este cel mai frumos dar pe care părinții îl pot oferi micuților lor. Autonomia este, din punctul meu de vedere, certitudinea pe care o au părinții că viața copiilor lor este pe mâini bune și șansa pe care o au micuții-viitori adulți de a-și creiona viitorul potrivit propriilor trăiri.
I-am propus aceste soluții sau perspective mamei care a adus în discuție acest aspect, iar ea s-a pus pe treabă. Știu sigur că au început sesiunile de râs și știu și mai sigur că se simt excelent. Mămica mi-a transmis că nu va renunța să o încurajeze pe fetița ei în a fi autonomă, dar și să schimb titlul poveștii cu ” Fetița care râdea din orice”.
Nu pot decât să mulțumesc mult Danonino, care a facilitat întâlnirea mea și a altor bloggeri cu Dr. Laura Markham. Laura Markham face parte din echipa de experti reuniti din intreaga lume care colaboreaza cu Danonino in cadrul proiectului Spune Da- http://www.danonino.ro/spune-da , unde, pornind de la nevoia parinților de a crește copii fericiți, încrezători, Danonino îi susține pe acestia prin încurajarea autonomiei. La această întâlnire, am dezbătut multe subiecte legate de autonomie și de parenting. Sunt convinsă că mulți părinți vor avea astfel acces la informație vastă și de calitate!
