Pana la 26 de ani, am oscilat între 42 și 48 de kilograme. Eram constant la cura de îngrășare și sufeream teribil când îmi spuneau băieții ca sunt slăbănoagă, țeava sau alte apelative.
Cu toate astea, greutatea mea îmi dădea “autoritatea” sa le spun tuturor celor mai plinuti ca TREBUIE sa slăbească, menționând ca nu zic asta din răutate, ci doar pentru binele lor, ca doar “știi, kg in exces dăunează grav sănătății.”
Au trecut mulți ani și m-am îngrășat și eu. Experimentez și eu acum părerile oamenilor de bine( serios vorbesc) care îmi spun cât este de important pentru sănătatea mea sa slăbesc, sa fac sport! Totul bine și frumos și corect! Doar ca acum pusă in acei papuci, reușesc sa înțeleg ce simt oamenii când le dai sfaturi, ci cele mai bune intenții! Se simt rău și suferă! De ce?
Pentru ca oamenii știu! Și ca sunt grași și ca au nasul mare, dinții strâmbi sau ca mega alunita de pe frunte merge scoasă! Nu mai au chef sa le fie reamintit zilnic ceea ce ei știu deja, văd sau se lupta pentru asta!
Daca nu ești medic, de specialitate sau nu ai soluții concrete din experienta( gen medicul x este foarte bun)…filosofiile pe toate aceste teme enervează, deranjează sau chiar îl fac pe om sa sufere!
Ne putem împărtăși experiențele de cât de bine ne simțim sau cât de mult am slăbit prin sport, de cât de bine respiram după ce ne-am reparat nasul sau cât de bine se întinde fondul de ten după ce ne-am scos alunita. Oamenii se lasă inspirați de povesti, iar nu de sfaturi sau judecați!
Oamenii poarta batalii de care noi nu avem habar! E in regula sa fim alături unii de alții, sa ne susținem, dar fără a ne judeca, fără in a ne erija in experți când nu ni se cere!
