Stiti genul acela de mama panicata de cel mai mic strănut? Ei bine, cam asta eram eu pana a împlinit Charlize vreo doi ani jumate.

Verificam copilul in fiecare clipa sa văd e cald, are muci, de ce strănută??? De ce e un pic moleșit? Aoleuuu, de ce nu mănâncă? Sigur răcește! Dacă face mai rău?

Ma omora teroarea dinaintea răcelii, decât viroză in sine, care își făcea doar treaba ei de răceala și atât!

Un singur lucru aveam de care nu ma stresam! De frig! Nu ma gândeam ca poate raci de la curent, ploaie, zăpada sau vreme rea! Nu ii puneam căciuli sau haine suplimentare, mai mult decât aveam eu nevoie sau îmi zicea ea și nu i-am schimbat niciodată de tricouri din motiv de transpirație.

In rest, fugeam de oameni răciți, ca știți voi cine de tămâie!

M-am vindecat obligatoriu și a fost tare greu!

Traiam la vremea respectiva intr-un cartier de expați, de toate Naționalitățile! In fiecare zi, ne strângeam la câte cineva, prin rotație, pentru socializare, mame și copii!

Ca sa supraviețuiesc acolo aveam doua variante: sa ma izolez sau sa supraviețuiesc! Sa supraviețuiesc la ce? La copii care lingeau jucăriile pe rând, își ștergeam mucii cu mana și apoi luau jucării pe care rulau, la mâncat de pe jos, căzută chiar din gura altui copil și lins de talpa de pantofi!

Nu m-as mai întoarce sa retrăiesc perioada aia! Și nici nu știu dacă imunitatea buna a copiilor mei are asta drept cauza!

Altceva a fost revelator și de ajutor din experienta!

Stiti micuții aceia de la grădinița aduși cu muci, tuse, febra, mai mult leșinați?

School: Sneezing In Class

Little girl with a severe flu – isolated

De asta mi-e mila! De faptul ca din diverse motive mamele sunt obligate sa meargă la serviciu sau au alte urgente și sunt obligate sa își lase copiii așa!

Existe urgente mai mari decât propriul copil? Este posibil! Băiețelul meu Karim a fost o singura data internat in spital cu o răceala o idee un pic mai complicata. A stat doua nopți acolo! In a doua noapte, se simțea deja excelent! Dar in seara aceea a murit bunica mea, iar fetița mea răcise și ea și era rău! Am decis sa plec acasă și sa îl las pe el cu altcineva( in care avea mare siguranța) acolo.

Daca ma suna cineva și afla doar ca eu sunt acasă și copilul meu in spital cu altcineva, m-ar fi putut judeca drept o mama oribila! Așa ca da, in spatele fiecărui om din acțiuni este o poveste! Judecată noastră pornind de la un scenariu imaginar( noi nu știm realitatea omului, doar ne închipuim) nu își are niciodată sensul!

Dar cum ajutam pana la urma micuții? Sa nu se mai chinuie amărâți și bolnavi prin Grădinițe…

Parerea mea este ca revenind la socializarea reala, la formarea unei comunități fizice reale! Precum vorba “ îți trebuie un sat sa crești in copil.”

Ascultam o Conversație între mama și o prietena. Își aminteau..” mai ții minte cum făceam naveta și nu aveam cum sa nu ne ducem la serviciu, dar aveam doi, trei copii acasă? Doamne, plecam cu ei pe drum și pana la serviciu ii lăsam prin vecini. Pe care vedeam primul afara, la poarta, la balcon.”

Mamele nu erau neglijente sau nepăsătoare. Iar femeile acelea stăteau in mod expres afara sa preia copii. Era jobul si plăcerea lor, cât o motivatie interioară de a aduce ajutor! Ca nu le plătea nimeni cu salariu fix! Primeau atenții sau alt tip de ajutor!

Astazi, ne simtim mai conectați cu mai mulți oameni din toată lumea, din toată tara, dar comunitatea de lângă tine, aia de langa usa casei? De cele mai multe ori nici nu o cunoaștem sau avem chiar invidii sau răutăți!

Am uitat sa creștem și sa ne bucurăm impreuna! Devenim pe zi ce trece mai singuratici in plan real! Vânători solitari!

Asta am învățat eu in comunitatea de expați! Sa ne creștem copiii impreuna! Nu exista urgentă sa nu am unde sa las copilul in siguranța sau cu drag!

Imi lipsește modul asta de viața! Poate și ție! Hai sa facem noi primii pași și sa întrebam dacă au nevoie vecinii de ajutor!

Eu cred ca vom avea mai putini copii singuratici, amărâți și bolnăviori fara atenție specială și mult mai încrezători, sociabili și cu spirit de ajutor reciproc!

Adauga comentariu
No Comments