E o zi plăcută…mă trezesc bine dispusă și fericită alături de viață ce îmi încântă simțirile…e o fetiță micuță ce crește rapid, iar mama ei e nerăbdătoare să o cunoască. O visează seară de seară, îi vorbește domol și îi citește povești nenumărate!

În ultima perioadă, se abat așa asupra mea mai multe gânduri care reflectă cumva realitatea generației ăsteia de părinți. Oare ce e mai bine pentru copilul meu? Cum ar fi mai bine să îl cresc astfel încât drumul să îi fie mai blând? Evident, toți facem scenarii despre cum va arata viața copilului nostru dacă îi oferi mai multe șanse, dacă îl ajutăm să aibă cât mai multe competențe.

Suntem în plină vacanță mare!!!  Haideți să profităm și să le oferim micuților bucuria de care au atâta nevoie.
Cei mai mulți, vorbesc despre faptul că cele mai importante sunt amintirile pe care le creăm copiilor noștri. Perfect adevărat!

Surpriza! Încrederea în sine nu este o resursă de sine stătătoare. Adica nu poți avea sau nu încredere în sine. Nu există oameni cu încredere în sine și oameni fără.

De când s-a născut Charlize, acum doisprezece ani, o grijă pe care am tot avut-o a fost cum să fac să mă asigur că are o imunitate bună. Știam de la medic că există imunitate cu care te naști, cumva prin structura genetică ( și mă rugam la Dumnezeu să fie bună) si o altă dobândită, pe care o obți prin felul în care decizi să îți trăiești viața, prin stilul de viață, mai e românește.

Ar fi bine sa intelegem ca lumea funcționează în interdependență. Natura, tot ceea ce ne înconjoară, funcționează interdependent. Cum am putea noi, oamenii, să funcționăm diferit? Am putea încerca, dar rezultatul nu ar fi satisfăcător. De fapt, vedem zilnic cum in momentul in care decidem sa ne remarcam doar diferentele ajungem de multe ori la conflict. Stiinta ne arata ca ne-a lasat diferiti dintr-un motiv foarte inteligent, pentru a ne completa, nu pentru a ne certa. Cum ar fi o orchestra in care toate instrumentele s-ar certa sa fie un pian sau ar decide sa excluda unele dintre instrumente?

Se tot vorbește despre cum să cultivăm empatia copiilor noștri. Ne gândim ce exemple să le dăm, ce activități să mai facem cu ei pentru a ne asigura că ei vor deveni personae empatice. Din fericire, natura ne ajută! Creierul nostru deține niște neuroni numiți oglindă care ne ajută să imităm, la început, ce vedem că face cineva în fața noastră. Bebelușii imită tot, inclusiv emoțiile sau mai bine zis imită acțiunea, iar emoția vine instantaneu. Presupun că ați văzut cat este de contagios plânsul printre bebeluși.

Cu toții trecem printr-o perioada nu foarte ușoară atunci când vorbim despre gestionarea școlii online. Ce am remarcat, în schimb, este că noi, adulții, pierdem mult timp, câteodată, în conflicte inutile pe rețele de socializare, fără să gândim soluții reale.

Se întindea confortabil pe canapeaua moale și catifelată, după o baie desăvârșită de soare și apă sărată, ușor înțepătoare. Primea atingerea delicată a mamei, ce îi ungea pielea un pic prea tare sărutată de globul arzător de pe cer. Se simțea frumoasă și răsfățată. Până a venit el și a destrămat violent visul frumos:

În toți acești ani în care am fost în mod constant în școlile din România, de stat sau private, am remarcat că situațiile sunt destul de asemănătoare, la fel ca și abordarea sau rezolvarea acestora.

Ne chinuim cu toții să avem lecții cât mai bune, să le dăm copiilor ce e mai bun, dar nu ne luăm niciun moment să dezbatem în echipă- profesori, copii, părinți- care sunt valorile noastre comune, de unde vrem să pornim și unde vrem să ajungem.