Da, așa ar putea fi catalogata generația copiilor noștri, dacă privim umanitatea și empatie ca pe o sensibilitate, iar tupeul drept curaj!

Pornind de la un comentariu citit pe blogul Prințesei Urbane, unde o cititoare se plângea de copiii mult prea sensibili din ziua de azi, comentariu ce mi-a trezit și mie amintirile mele, pline de fraze:

” O sa ajungă un răsfățat!”

” Or sa ți urce in cap, dacă nu pui piciorul in prag!”

si multe altele…la fel de dureroase

Ei bine, dragii mei, dacă un copil de 2-3 ani care iese din rând sau se ridica de pe scăunel ca s-a plictisit e o dovada ca nu știe ce-i respectul, drept pentru care e musai sa fie pedepsit, atunci eu consider ca e o problema de înțelegere a Termenilor abstracți de genul: respect, curaj, răbdare, etc.

Copilul s-a ridicat pentru ca nu mai poate sta acolo, are nevoie de altceva și are nevoie de mult timp pana intelege cum e sa stai sa asculti anumite informații.

O înțeleg și pe educatoarea care spune ca dacă iese unul din rând ies toți, o înțeleg și când spune ca e singura cu 30 si nu mai are soluții, pentru ca sistemul nu obliga ca fiecare grup de 5 copii sa fie asistat de altcineva. Dar dacă e așa, striga, revolta-te pe sistem, nu te răzbuna pe copii. Dacă simti ca nu mai poți, pleacă, fa altceva! Nu merita sa-ți strici nici tu sufletul( pt ca nu cred ca exista persoana care nu se simtă rău după ce a rănit un copil), nici pe cel al copiilor.

Un copil care fuge in brațele mamei, sau își ascunde fata in hainele mamei pentru ca un străin îl ia la întrebări sau intra cu bocancii in viața lui e semn de sensibilitate?

Nu, e semn ca are încredere in propria mama, ca sta in locul in care se simte in siguranța, pana se acomodează!

Un copil care spune ce vrea e răsfățat? Nu, el știe ce vrea și atât!

Da, mai greșim și noi ca parinti îndeplinind toate dorințele copiilor noștri, nu nevoile lor, neexplicandu-le ca pentru dorințe e bine sa depui puțin efort, ca nu cad așa din cer la orice ora! Și da, din aceasta perspectiva, copiii poți avea o rezistența la frustrare destul de scăzută, fapt ce nu ajuta in viitoarea viața de adult!

Dar de aici și pana la a spune ca vor deveni Adulți puternici prin cearta, frica și frustrare e cale lunga! Sa spui ca respectul înseamnă sa stai nemișcat in băncuța și sa o Asculți pe doamna, sa nu ai curajul sa spui ca te-ai plictisit sau ca ție  nu ți s-a părut atât de interesant subiectul ( asta e deja o mare nesimțire) este o mare eroare! Iar noi Adulții o știm bine! Nu respectam nici in ruptul capului pe cineva abuziv, dar pretindem cu ușurintă asta copiilor! Respectul, dragostea se câștiga, nu se pretinde! Nicio funcție, niciun statut social nu vine la pachet cu obligație de a fi respectat, dacă nu faci nimic pentru asta! Dacă ești abuziv și oamenii te asculta o fac pentru ca le e frica, nu pentru ca te respecta!

Si știți ce se întâmpla cu acești copii ” respectuoși” de frica?

Ajung ca aplaude tupeul și nesimtirea confundând-le cu așa zisul curaj! Vedem milioanele de fani ale unor persoane publice care înjură, folosesc stereotipuri verbale, demne de periferia vocabularului limbii romane, fac mișto și se dau cool. Ii vedem puternici și curajoși pentru ca ni se pare ca ei au reușit sa nu mai plece capul! Dar curajul nu înseamnă texte scrise in jargon, emisiuni cu mișto-URI…in spatele lor sunt tot niște copii răniți, care se apuca sa rănească înapoi, la modul cool și pamfletar.

Curajul este când ridici calitatea argumentelor, nu tonalitatea sau cantitatea de înjurături sau de stereotipuri verbale ce te fac sa pari șmecher!

De ce ne plac tupeiștii? Pentru ca ii proiectam ca pe niște eroi! Sunt aia ca au reușit cu toporul! Genial!

Revenind la copii…poate ca suntem încă la început cu creșterea și educația cu blândețe și empatie și poate mai facem și greșeli, care pot sensibiliza copiii! Nu suntem perfecti! Dar sigur creștem o generație empatica și curajoasa cu adevărat, in sensul ca exprima ceea ce simt și gândesc, ca își cresc calitatea argumentelor, nu tonalitatea vocii și strategiile de manipulare și subminare a celorlalți!

Ce le spun eu in fiecare zi copiilor mei când pleacă la scoala?

” Fiți înțelegători! Ajutați-i și voi pe profesori pentru ca nu le este nici lor ușor sa aibă grija de atâția copii! Ati vazut, pana și mie mi-e greu câteodată cu doar voi doi!”

Dar le mai spun ceva!

” Nu acceptați sa fiți jigniți, umiliți, speriați sau amenințati in vreun fel! Spuneti mereu ce simțiți, spuneti-i doamnei dacă v-a rănit și va doare suflețelul! Nu cred sa nu ii pese dacă ii spuneti: va rog, opriți-va, ma răniți, ma doare suflețelul și mi-e frica!”

Nu cred ca soluția in cazul relației cu scoala sta la parinti sau la profesori! Parteneriatul dintre ei e cheia! Alianță pentru a obliga sistemul sa vina in ajutorul profesorilor! Nu mărirea salariului este solutia cea mai buna( cu toate ca nu ar fi rău)! Este ca si cum ai spune: voi fi bun și empatic pentru bani..:) pai ești sau nu ești..cu sau fără bani! Eu cred ca soluția este suplimentarea cadrelor didactice, nu un singur educator sau învățător la 30 de copii…pentru ca ii cred pe cuvânt ca nu e ușor!

Generatiile trecute nu au fost mai puternice, erau doar adaptate la condițiile societății, cu prețul pierderii propriului sine, propriei simțiri! Iar adaptarea la o societate bolnava nu e nici semn de putere, nici de curaj si nici de sănătate! Tot așa se adaptează și persoana cu personalități multiple! Crează o noua personalitate care poate trai cu un anume abuz! Asta nu înseamnă ca e puternic sau curajos pentru ca s-a adaptat!

Prefer oricând o generație empatica, încrezătoare in ceea ce simte și experimentează, poate ușor sensibila( ca suntem la prima mâna) in fata unei generații supuse, speriate pana la ultimul fir de par, fals respectuoasa, tupeista ca forma de evadare și perfect adaptata la ceva bolnav!

  1. Scuzati Greșelile, dacă sunt! Nu am mai avut răbdare sa recitesc! PEntru ca am obosit ca ma conformez, de frica ca va striga cineva ca nu am scris corect, de frica ca nu voi fi apreciata!
Adauga comentariu
1 Comment