De foarte multe ori, din cea mai bună intenție a noastră a părinților, pentru a ne ști copiii în siguranță, le dăm mesaje nepotrivite.
” Nu te duce acolo, o să te lovești.”
”Nu trece strada, sigur o să te calce o mașină.”
” Dacă nu faci așa, vine dl. polițist și îți face verzi și uscate.”
” Nu pune mâna, nu face asta, nu mai vorbi cu copilul acela…”
Din păcate, mesajul care ajunge la copil este ” mami sau tati nu are încredere în mine!” ” Nu sunt în siguranță dacă nu e cineva în spatele meu.” ” Eu nu sunt în stare!”
Înțelegând că toate aceste afirmații nu sunt potrivite pentru copii și le pot cauza copiilor o sensibilitate aparte, am ajuns să ne lăsăm copiii să facă tot ceea ce vor. Am uitat că limitele ne fac pe noi oamenii în siguranță. Imaginați-vă cum ar fi o lume fără limite și reguli, în care oricine ar putea să facă orice, indiferent de cum se simt ceilalți din jur. În fiecare zi am trăi cu frica că orice ar fi posibil să ni se întâmple, nu am mai avea deloc sentimentul că suntem în siguranță.
Deci care ar fi soluția până la urmă? Nu o să vă spun ceva nou…soluția este echilibrul. Să știm cum să punem limite sănătoase, cu multă blândețe pentru a le transmite copiilor noștri că și ei stiu și pot să rămână în siguranță, chiar și atunci când sunt singuri, fără ajutorul cuiva. Eu prefer să nu le prezint situații apocaliptice sau să îi sperii cu diverse personaje, cum ar fi polițistul. În speță, polițistul e bine să fie figura de siguranță, nu de frică.
Să vă povestesc ce experiență frumoasă am avut săptămâna trecută, alături de micuții școlari din clasa întâi , de la Liceul Tehnologic ”Titu Dumitrescu” din Mihăilești, Giurgiu, care au învățat multe lucruri despre siguranță de la invitați surpriză.
Pentru al 5-lea an consecutiv, Școala siguranței Tedi și-a deschis porțile pentru o nouă generație de elevi de clasa I.
Elevii au interacționat cu specialiștii Poliției Române din structurile de prevenire, rutieră şi cu reprezentanți ai ISU. Aceștia au fost prezenți și cu tehnica din dotare, polițiștii realizând o serie de demonstrații pe înțelesul celor mici.
”Dacă eu vin la voi acasă și vă spun să deschideți ușa, că m-a trimis mama voastră să aduc ceva, îmi deschideți?” întreabă Comisarul Șef Angela Chirvăsuță. – ”Nuuuu!” au răspuns întru-un glas copiii. ”Ce mai trebuie să facem acasă pentru a ne simți în siguranță?” a mai întrebat Comisar Șef. De undeva din rândul de la geam, un băiețel răspunde: ”Curățenie!”.
Întrebări practicele-au fost adresate celor mici pentru verificarea și consolidarea cunoștințelor. Răspunsurile, unele nu lipsite de amuzament, au demonstrat că elevii cunosc o parte din regulile privind siguranța lor.
Pentru că mai au multe informații de însușit, copiii au adresat și întrebări specialiștilor prezenți la eveniment. O fetiță a vrut să știe dacă, în caz de incendiu, se poate întoarce în încăpere pentru a-și recupera un lucru. Pentru a-i lămuri, pompierii prezenți le-au explicat în detaliu regulile.
Pentru că și eu am participat la lecția despre siguranță, nu puteam să nu le povestesc copiilor despre cum putem noi, cu ajutorul exercițiilor de dezvoltare personală, să ne simțim în siguranță în relație cu cei cu care intrăm în contact, cu colegii de școală, în speță, pentru ei.
Așadar, le-am citit o poveste terapeutică despre Firicel, un mic fir de iarbă, cu care micuții se identifică foarte ușor. Firicel trece prin multe experiențe, de la căpătarea autonomiei, la gestionarea colegilor care îi îndeamnă uneori pe copii să facă mici sau mari prostioare, până la situația dificilă de a se apăra în fața unor persoane agresive.
Am făcut exerciții de respirație și de joc de rol mental pentru a înțelege ce au de făcut atunci când se află în momente dificile.
Eu lucrez de mult timp cu copii la școală sau la grădiniță și de aceea am rămas profund impresionată de felul în care cei de la Poliție și Pompieri și-au ținut lecția. S-au jucat mult cu copiii, le-au dat spațiu să vorbească, să facă jocuri de rol, o adevărată experiență de învățare, ca la carte.
Copiii au fost tare fericiți de prezența lui Tedi, care s-a urcat cu ei în mașina de pompieri și a exemplicat distractiv tot ce se explica de adulți. Aș mai merge la multe astfel de lecții! Ce bine ar fi dacă toate lecțiile ar fi așa!
Sper ca cei de la Tedi să continue mult timp acest proiect. Ce plănuiesc pentru acest an școlar?
În anul școlar 2019-2020, 39.727de copii din toată țara vor învăța cum să conștientizeze pericolele care îi înconjoară, cum să le evite și cum să le gestioneze în cazul apariției lor. Această nouă generație se va adăuga celor 140.000 de elevi absolvenți ai primilor 4 ani de școală Tedi.
Programul educativ inițiat și implementat de către compania Maspex Romania prin brandul Tedi, se desfășoară în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și cu Poliția Română.
Scopul campaniei este informarea copiilor privind potenţialele pericole şi furnizarea de soluţii, prin metode educative specifice vârstei lor, pentru gestionarea acestora.
Activitățile concepute pentru predarea informațiilor despre siguranță respectă nevoia copilului de a învăța prin joc. La vârsta de 6-7 ani, copilul se dezvoltă din punct de vedere cognitiv, fizic, social și emoțional prin joacă. Proiectul Tedi nu are drept scop învățarea pe de rost a unor informații, ci asimilarea unor cunoștințe și dezvoltarea unui set de abilități la care copilul să apeleze în diverse situații.
Parteneriatul cu Ministerul Educației și Cercetării şi Poliţia Română a asigurat adaptarea tuturor materialelor elaborate de Tedi la vârsta copiilor și respectarea dreptului acestora la o educație de calitate.
Tedi asigură gratuit suportul didactic care constă în materiale educative complexe şi atractive pentru elevi, astfel încât, la finalul anului școlar, copiii să fie capabili să identifice situaţiile de risc la care pot fi expușişi să adopte măsuri de prevenire adecvate. Materialele și activitățile pregătite sunt adaptate la noile pericole pe care le-a adus secolul 21, astfel încât elevii vor învăța reguli de siguranță rutieră, siguranțăla locul de joacă dar și cum să navigheze în siguranță pe internet pentru a evita situațiile periculoase.