tCopiii incearca, cu cea mai mare perseverenta, sa se vindece de diverse frici sau fobii sau convingeri limitatoare ( pe care tot noi le-am pus in capul lor, de fapt si de drept). Si daca nu reusesc cu parintii, bunicii sau alti adulti apropiati, isi pun fratii la incercare.

Charlize a mea era terorizata de orice vietate ( animal, pasare, insecta) si facea crize mari. Cea mai mare dintre ele a fost atunci cand nu a mai vrut sa mearga pe jos in parc, din cauza gandaceilor…Intai, a sarit peste ei, apoi a facut o mega criza de plans si nu a mai vrut sa puna picioarele jos. Cu toate cartile pe care le-am citit, specializarile facute, nu am reusit sa o vindec ( sotul meu zice ca da, ca am reusit in proportie destul de mare si ca oricum eram pe drumul cel bun- cred ca vrea sa fie el dragut). Asa ca…daca a vazut ca eu nu reusesc…Charlize a trecut la fratele ei. El nu are nicio frica de vietati, dar ea incearca constant sa il sperie, este arma ei suprema.

pain

Dar ce face ea, de fapt? Incearca sa se vindece, pentru ca Karim are un instinct nativ, nu a trecut inca prin  societate, constrangeri, convingeri si stie sa o vindece natural…Cum? In primul rand, ii accepta frica. Cand ea tipa: ” E un caine sau un gandac!!!!!”, el nu o contrazice, nu-i spune ca nu are niciun motiv sa simta asa sau ca sunt si ei mici si buni sau ” n” exemple…cu alte cuvinte, nu-i spune: ” Dupa ce ca ti-e frica, mai esti si proasta si nu stii ca nu ai niciun motiv”.

Pentru că asta înțeleg copiii când le comunicăm mesaje de tipul: ” N-ai niciun motiv să te temi, să-ți fie frică!”  Înțeleg că ceea ce simt ei nu este în regulă, este ciudat! Lumea simte altceva! Și dacă la început protestează, țipă, ne împing, se înfurie la propriu pe noi, ulterior încep să simtă rușine că ei sunt diferiți ( ciudați, anormali), încep să-și transmite mesaje toxice, convingeri limitatoare de tipul:” Așa sunt eu mai sensibil! Eu nu pot!” Practic, le anihilăm simțirile, le inhibăm instinctul, lăsându-i să ajungă la un moment dat neîncrezători că ceea ce simt, cred este corect! Dar oare câși dintre noi nu trăiesc în astfel de convingeri, care nu ne lasă să trăim la maxim? Câți nu ne pitim după posibile probleme pe care le avem, că AȘA NE-AM NĂSCUT? Câți dintre noi nu fac afirmații de genul: ” Eu nu pot fi lider, eu nu pot face sport, eu nu pot slabi, nu sunt rădbător, nu sunt perseverent, nu pot fi un părinte bun!!!” Există oare în plan real toate acestea sau sunt doar moștenirile lăsate de alți oameni care ne-au spus cândva că noi nu putem sau că nu e în regulă ce simțeam la un moment dat?

Revenind la copiii mei, ce face Karim ( copil de câțiva anișori, nefiind maestru în negarea trăirilor cuiva). El tipa si el cu ea, ii accepta trairea, apoi isi vede de treaba, se joaca cu gandacul sau cainele sau ce mai e pe acolo si pleaca mai departe. Nu incearca sa afle motivul sau sa-i explice ca nu e corect sa se simta asa. Se uită fix în ochii ei, iar ea se uită plină de încredere în el. El îi confirmă că este în regulă să simtă acel tremur emoțional și îi arată în continuare felul lui, cum face el după, fără să o invite să facă și ea asta. O lasă în felul și ritmul ei! Dar țipă de bucurie și o îmbrățișează călduros daca se joacă alături de el! Îi spune toptul din privire și reacție, nimic ulterior, de genul: ” Ai văzut…nu era așa greu!” O lasă SĂ FIE!

Intre timp, din stagiul meu de formare de practician NLP pentru parinti si copii, am mai invatat multe jocuri, pe care le putem folosi noi adulții și chiar copiii pentru a mai îndepărta din credințele acestea care ne minimalizează viața:

-Trimite convingerea limitatoare in vacanta! Scrie-i o felicitare de rămas-bun!

” Dragă convingere,

Știu că mi-au fost mereu alături și ai crezut mereu despre mine că nu pot avea răbdare! Decid ca săptămâna următoare să te trimit într-o minunată vacanță, să nu mă mai gândesc la tine și să văd cum sunt eu fără tine!

Vacanță plăcută…poate prelungești!”

scrisoare

-Meșteșugărește scrisoarea cum simți!

-O poți da cuiva de încredere să o țină pentru tine! Nu o mai cere dacă te simți bine fără ea..poți ruga persoana să o arunce, ardă…sau puteți face asta împreună!

Ideea centrala este ca ar fi bine sa fim si noi la fel de perseverenti cu vindecarea noastra, asa cum sunt copiii. Ei nu se dau batuti si daca ajung in companie potrivita, chiar se vindeca.

Adauga comentariu
No Comments