Eu am fost mereu obsedată de note, de rezultate școlare. Trebuia, dar TREBUIA să fiu cea mai bună, să am notele cele mai mari, să mă evidențiez în clasă, la olimpiade. Am ajuns la facultatea cu aceiași dorință vie de a străluci, în mediul academic. Am plecat din mijlocul unui seminar, pentru că o colegă a fost evidențiată, iar despre mine nu s-a spus nimic.
M-am ridicat și am plecat, plângând. Nu am suferit din cauza asta, a obsesiei mele de a face totul perfect și de a fi cea mai bună, dar nici rezultate deosebite nu am obținut. Am fost mereu la fel ca ceilalți, care se distrau și nu erau stresați. Aveam note mai mari ca ei, dar viața nu ne-a dus pe drumuri mai pline, am ajuns în aproximativ același loc. 
Astfel, vindecându-mă pe mine, am realizat ca nu trebuie să induc această idee copiilor mei. Am fost mereu relaxată și m-am pregătit pentru prima zi de școală. Și uite, cum anul acesta a venit și prima zi din clasa I. La scoala la care merge Charlize, nu se pun note sau calificative, pe perioada semestrului, în schimb, la sfârșit, au o evaluare finală. Copiii sunt relativ relaxați, nu sunt temători sau frustrați, își văd de treaba lor zilnică în continuare, dorm bine noaptea. Cu toate astea, Charlize mi-a spus înainte de săptămâna cu examene finale, că ea nu vrea să greșească- nu cu frică, mai degrabă, am văzut în ochii ei licărirea aia însetată de dorință, pe care o regăseam și la mine, în copilărie.
I-am spus că pentru mine notele ei nu sunt importante, că nu reflectă cunoștințele pe care le-a acumulat, că poate trece prin anumite zile sau perioade, când nu va putea arăta tot ceea ce știe, dar că asta nu este realitatea. Trebuie să se cunoască pe ea mai bine, să aibă încredere în ceea ce știe și să utilizeze informațiile acumulate, spre binele ei și al celor cu care intră în contact. Testul respectiv nu reprezintă întotdeauna o evaluare precisă.
Ce mi-a răspuns ea? Ce filosofie a emis? ( Cuvintele sunt exact așa cum le-a spus)
” Mami, știi că oamenii sunt diferiți. Eu cred altceva. Câteodata nu mă concentrez suficient și greșesc, chiar dacă eu aș fi putut face corect, pentru că știam cum se rezolvă. Dar mami, și concentrarea e parte din test și emoțiile. Asta e diferența, nu, între doi copii care știu la fel de bine? Cine folosește și ce știe și se și concentrează bine. Mai ții minte la tenis, cu Simona Halep? Nu a putut să-si țină emoțiile și a pierdut!”
Adevărul e că ea mă aude mult vorbind pe mine, îi citesc tot ce scriu, să-și spună părerea și facem multe exerciții NLP împreună. Dar ideea pe care a vrut să o transmită a fost faptul că atât inteligența emoțională, cât și IQ-ul unui om este la fel de important. Doar sinergia dintre ele te pot propulsa acolo unde îți dorești sau acolo unde poți fii fericit. Am înțeles că eu, ca copil, mă concentram doar pe învățat, emoțional eram praf și asta facea diferența.
Ce a vrut ea să-mi transmită e ca un campion își gestionează și emoțiile, nu e ok să spui că ai avut o zi proastă și asta te-a influențat. Reușita, diferența care face diferența este favorizată chiar de uniunea dintre cele două inteligențe. Asta dacă te-ai născut cu ” viermele” campionilor. Trebuie să recunoaștem că există copii care își doresc asta, este forma lor de împlinire. Pe acești copii nu îi poți convinge cu zilele proaste, cu ” tu știi mai multe, nu e importantă nota, nu e important ce spune un test, tu ești altcineva.” pentru că ei știu deja asta. Știu că își pot controla inteligența ” academică”, știu că pot controla informația. Ei se vor vindecați și emoțional, să-și poate duce visele mai departe.
