Îmi amintesc cu așa de mare emoție primul aparat foto pe care l-am primit cadou. Nu era al meu personal, îl împărțeam cu sora mea, dar nu avea nicio importanță! Cred că a fost primul lucru pe care l-am împărțit cu drag. Ne concentram noi pe strategia de a face poze cât mai bune. Apoi trăgeam la sorți care se ducea la developat. Nu mai zic de emoția de a lua pozele înapoi.
Era activitatea care ne unea, ne făcea să devenim o echipă și ne aducea multă bucurie. Cu timpul am descoperit că pozele îi aduc aproape în voie bună și pe copiii mei.
Jocurile de conectare ne-au ajutat mereu să trecem peste momente dificile din viața noastră de familie. Cele mai grele momente au fost când a apărut frățiorul cel mic, iar Charlize, în noul rol de soră mai mare, avea și ea momentele ei de nesiguranță. Țin minte că o luam în brațe și îi povesteam de când fusese și ea bebeluș și cu cât drag avusesem grijă și de ea. La un moment dat am început să îi arăt poze de atunci. Așa de tare a încântat-o jocul nostru cu pozele încât a devenit un ritual al familiei să ne uităm la poze în momentele noastre mai triste pentru a rememora bucuriile pe care le-am trăit împreună.
Foarte mult l-a ajutat această strategie pe Karim în adaptarea la grădiniță. Ne-am uitat mult la toate albumele de grădi ale surorii lui mai mari, pline de activități, serbări, petreceri, costume.
Conectarea membrilor familiei, simplul act de a fi prezent într-o relație ajută la dezvoltarea unui atașament sigur părinte-copil. Atașamentul sigur ajută creierul micuților să se dezvolte în mod optim, prin sentimentul de siguranță pe care îl simt în familie. Atașamentul sigur și siguranța mediului în care cresc îi fac pe copii mai calmi, mai încrezători.
Conectarea este cea mai importantă rădăcină a fericirii adulte, plantată încă din copilărie.
Mă întorc la jocul de conectare descoperit de curând și pe care îl voi pune în aplicare în această vacanță.
Cumva, am fost mereu fericită că ai mei copii pot folosi tehnologia atât pentru a învăța lucruri, cât și pentru a se distra. Iar făcutul de poze, editarea lor, maimuțăreală de dinainte a fost, sunt și cred că vor rămâne tot timpul în familia noastră. Este un joc de conectare excelent pentru frați.
Cu toate acestea, mă tot gândeam cum ne-am putea implica și noi părinții în această activitate atât de plăcută. Făceam noi pe manechinele în sesiunile lor foto, care mai de care mai strâmbăcios, dar tot se rupea undeva firul.
Cred că providența a făcut să descopăr exact acum de sărbători platforma Canon Creative Park. Și uite așa am pus ultima piesă în puzzle-ul nostru.
Ce se întâmplă pe această platformă?
Creative Park este un serviciu online GRATUIT prin care poti crea de la felicitari, calendare, rame personalizate pana la animale sălbatice.
Mecanismul platformei este simplu.
– Selecteaza modelele care iti plac cel mai mult
– Descarca tiparul si instructiunile
– Imprima fisierele descarcate
– Urmeaza instructiunile furnizate
Odată început procesul, veți fi surprinși de cât de creativi sunt micuții voștri. Pot crea orice, de la felicitări, la decorațiuni tematice, putând combina diverse categorii, cum ar fi plante și animale.
Pe mine m-a încântat, în această perioadă, posibilitatea de a face decorațiuni specifice Crăciunului. În loc să alerg disperată prin magazine supraaglomerate pentru a cumpăra decorațiuni, le pot face acasă alături de copiii mei. Ne distrăm, ne conectăm și ne stimulăm creativitatea!
Cealaltă zonă de atracție pentru mine a fost zona de decorațiuni pentru petreceri- eu fiind o mare petrecăreață. De zilele de naștere ale copiilor mei am făcut mereu petreceri mari! Prietenii zic că am făcut botezuri în fiecare an. Strategia mea este următoarea:
- Îi întreb pe copii ce tematică vor pentru petrecere
- Mă bucur cu ei de alegere
- Mă întristez singură seara când realizez în ce m-am băgat.
- Mă panichez toată că nu găsesc decorațiuni potrivite
- Din 2018 mă voi bucura de organizarea și pregătirea decorațiunilor împreună cu ei, folosind Creative Park
Promit să revin cu fotografii de la prima petrecere realizată cu astfel de decorațiuni!
La final, vreau să mulțumesc din tot sufletul Canon Romania pentru răspunsul prompt la rugămintea elevilor de clasa a IX a ai Scolii Germane Hermann Oberth. Lor le-a venit idea minunată de a le oferi colegilor lor mai mici o bucurie! Fotografii alături de colegi și de familie, la târgul de Craciun! Aveau aparat foto, dar nu știau cum să scoată pozele, pentru că își doreau tare mult să le ofere pe loc. Canon Romania le-a oferit o imprimanta Selphy cu care ei au putut aduce zâmbetul și bucuria pe fețele tuturor!