Am tot auzit, în ultima perioadă, această filozofie de viață, cum că fiecare copil își alege părinții, pentru a le aduce niște lecții de viață sau pentru a-i vindeca. De ce nu cred eu teoria asta sau mai bine spus nu o pot accepta? Pentru că mi se pare crudă și egoistă.
Cum a reușit expresia ”Bătaia e ruptă din Rai” să fie atât de bine primită și privită?
Acum mai bine de opt ani se năștea o mămică tare emoționată, ce își dorea din tot sufletul să fie cea mai bună mămică din lume, pentru fetița ei și ea grăbită și dornică să cunoască această mamă ce se voia mai bună decât orice altceva în Univers. Cunoscut, nu? Câte dintre femeile însărcinate nu își doresc același lucru?
Sunt aproape cinci ani de când mergem agale pe același drum, spre aceeași școală! ” Ești mulțumită de școală?” mă întreabă lume..”sunt totuși cinci ani…dacă nu ați schimbat….” Există oare școală perfectă, învățător sau profesor perfect? Perfecțiunea pune presiune pe oameni, îi face să reacționeze emoțional la orice stimul în loc să acționeze rațional. Eu am căutat ca școala copiilor mei să fie bună pentru ei și abia apoi să mă mulțumească pe mine.
Despre mâncatul emoțional aș putea scrie romane, atât de specialitate, cât și din viața și experiențele mele. Vă spun doar una și apoi vă invit cu drag să citiți interviul cu Florina.
Tot zic de ceva ani, patru mai exact, ca o sa povestesc despre cum mi-am chinuit eu copilul la prima serbare.
” Mă lași…nici măcar ai mei nu mă respectă!”
Succesul copiilor stă în independență?
În ultima perioadă, văd din ce în ce mai mulți copii presați să devină independenți, să doarmă singuri, să mănânce singuri, să meargă, să vorbească, să se ducă la toaletă, totul cât mai repede și exemplele ar putea curge cu o abundență care ar depăși Cascada Niagara. Noi, părinții, ne dorim să avem copii independenți deoarece credem cu tărie că succesul lor constă în dobândirea acestei calități, resurse, abilități.
Fac ce fac și tot la autorul meu favorit ajung, la Gibran Khalil, care spunea într-una din scrierile lui că ai noștri copii sunt copiii vieții, le putem da dragostea noastră, dar nu gândurile noastre, căci ei trăiesc în casa zilei de mâine, casă pe care noi nici măcar în vis nu o putem vedea!
Eu am fost mereu sinceră cu ai mei copii, din toate punctele de vedere! Dacă m-au întrebat, le-am răspuns indiferent de întrebare, adaptând mereu explicația la vârsta lor, pentru a nu fi plictisitoare, nu de teamă! Știința a arătat că micuții iau din informație cât înțeleg la momentul respectiv.
